More Intense? Armin van Buuren vine la Bucuresti!

În februarie anul acesta am fost la show-ul ”Intense” al lui Armin van Buuren de la Sofia, ce a devenit una dintre experiențele cele mai frumoase pe care le-am trăit vreodată!

Așa că, atunci când am aflat, zilele trecute, că Armin va veni și în București, cu același show, am scos un țipăt de bucurie și am început să retrăiesc câteva dintre cele mai intense momentele ale show-ului de la Sofia. Și asta fiindcă știu că spectacolul de la București va fi grandios și desăvârșit, așa cum doar Armin și echipa sa extraordinară pot pune în scenă!

armin only intense bucharest 2014

6 ore trăite la intensitate maximă

Șase ore, 60 de piese, un intro demn de o piesă de teatru perfect regizată, peste 20 de artiști vocali, acrobați, muzicieni și dansatori – acestea sunt doar câteva dintre elementele ce vor face din noaptea de 8 noiembrie una pe care o veți ține minte pentru totdeauna.

Când vorbesc sau scriu despre Armin cu atâta admirație, o fac fiindcă merită din plin titlul de cel mai bun DJ din lume, nu doar de 5 ori, de câte l-a primit, ci mult mai mult de atât. Armin știe cum să creeze o legătură directă cu publicul, știe cum să exalteze miile de fani de la show-urile sale, oferind cu generozitate talentul său, pasiunea sa, dăruirea sa și profesionalismul desăvârșit care îl caracterizează.

armin only intense sofia 2014 (11)

Armin e unul dintre pilonii ecosistemului de muzică electronică, o legendă vie care își construiește povestea cu fiecare moment perfect pe care îl oferă fanilor săi. Armin Only: Intense va fi un show cum nu vă puteți imagina, oricât de multe clipuri din turneu ați vedea. Același spectacol a stârnit emoții puternice în orașe din toată lumea și iată că vom fi și noi parte din el! Spun asta, fiindcă veți simți în fiecare clipă că faceți parte din show, depășind cu mult condiția de spectator. Îmi doresc o sală plină la Romexpo cu această ocazie, fiindcă acesta va fi un show pentru toți iubitorii de muzică bună, nu doar pentru cei care au trance-ul sau muzica electronică în sânge.

Câteva motive pentru care să-ți cumperi bilet chiar acum

Iată trailer-ul pentru show-ul din Sofia și câteva momente care să vă stârnească interesul de a vă cumpăra bilet cât mai curând (90 lei pentru acces general, în perioada early bird).

Pe mine mă veți găsi în primul rând! 😀

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.