Lecții despre scris de la Cristina Bazavan

S-a discutat astăzi la primul workshop Blogoree despre foarte multe lucruri care m-au inspirat. Așa cum spunea Claudia, aș putea sta ore în șir s-o ascult pe Cristina Bazavan, fiindcă are nenumărate lucruri să ne învețe. Însă cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru mine, ca blogger, și pentru voi, ca cititori, este să vă împărtășesc cele mai valoroase insight-uri cu care am plecat astăzi de acolo.

Pentru cine scriu?

Cristina ne-a făcut șah-mat astăzi cu o întrebare pe care am descoperit că mi-am pus-o prea rar și superficial: îți cunoști cititorii? Am încercat să fac un profil cât mai aproape de realitate, însă mă tem că n-am reușit foarte bine, așa că voi apela la voi într-un articol viitor, fiindcă acest blog e valoros în măsura în care furnizează un tip de valoare sau utilitate prin articolele de pe el.

Așadar, cred că un lucru pe care ar trebui să-l facă orice blogger ar fi să-și definească în mod clar audiența.

Care e poziționarea mea?

În funcție de această audiență, de tipul de conținut pe care îl putem produce pe termen lung și în funcție de expertiza și experiența personale, trebuie să ne conturăm o poziționare. Această promisiune pe care o facem cititorilor noștri va dicta grila de subiecte abordate și va ajuta un blogger să-și găsească subiecte de scris. Cristina ne-a atras atenția că ”știrea nu evoluează atâta timp cât e doar reinterpretată de cineva”, așa că va trebui să facem mai mult decât acest lucru.

Inspiratia e un alint.

Inspirația nu te bate pe umăr, subiectele nu vin așternându-se alene în drafts, iar lucrurile interesante nu ți se întâmplă. O atitudine pasivă nu va genera conținut de calitate. Cristina ne-a îndemnat să căutăm activ acele subiecte valoroase, să mergem să luam interviuri, să discutăm cu oamenii, să ne documentăm și să scoatem la iveală informații noi. Aceasta este singura cale prin care putem să fim mai mult decât simpli mesageri ai unui mesaj. Doar așa putem adăuga ceva în plus corpului de informații pe care îl primim.

Share the knowledge!

Un lucru în care eu cred foarte mult este împărtășirea expertizei. Deși românii au o teamă aproape nativă de a-și expune atuurile profesionale, eu cred că adevărații profesioniști nu se tem de împărtășirea lor. De ce? Simplu: fiindcă a da o informație mai departe nu înseamnă că cel care o primește va ști să facă același lucru cu ea sau că îi transferi abilitățile și insight-urile tale. Din acest punct de vedere o admir pe Cristina, pe Bogdana și pe băieții de la 37 signals, care au două cărți pe care ar trebui neapărat să le citiți (Rework, Getting real).

Digg deeper, be more aware

Astăzi am învățat și că, pentru a găsi acele subiecte care nasc articole generatoare de schimbare, ”pillar articles” cum le-a numit Bobby, trebuie să sap adânc în mine, în resursele pe care le am, în educația mea și în cultura mea generală. Conștientizarea tot mai acută a întâmplărilor din jur este un alt lucru care va conduce la conținut de calitate, scris cu o doză mare de conștiinciozitate și rigoare. Disciplina de a scrie este ceva ce se modelează cu dificultate, însă care face diferența între crearea de plus valoare și regurgitarea acelorași informații.

A fi blogger nu e ușor. Mi-aș dori ca mai multă lume să înțeleagă asta. A avea un blog nu înseamnă doar a scrie un jurnal personal. Am trecut de această etapă de mult, atât personal, cât și la nivelul sferei de comunicare. Bloggingul înseamnă responsabilitate și o datorie morală de a oferi ceva în plus, mai ales dacă alegeți să vă raportați la sfera jurnalistică. Blamăm tabloidizarea și lipsa de informații cu adevărat utile, penuria de povești autentice. Ce te oprește să le creezi chiar tu?

PS: Dacă vrei să citești mai mult despre ce am învățat astăzi la workshop-ul Blogoree, poți vedea aici un articol lung și util.

Sursa foto 1, foto 2.

Unde e restul blogosferei?

În weekend am fost la o chestie simpatică, un brunch organizat de Spic & Bob cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii. Am participat la ateliere de pâine și am cunoscut mulți bloggeri din zona gastronomică. În timp ce frământam de zor, am avut o scurtă aprindere de beculeț: blogosfera e mult mai mare decât credem noi. E mai mare decât A-lister-ii, B-lister-ii sau cum vreți să-i numiți, decât bloggerii invitați la evenimente, decât cei care participă la conferințe.

Cu toate astea, când am anunțat workshop-ul Blogoree de duminică am fost uimită de lipsa de interes. Și dezamăgită. Acum stau și mă întreb foarte serios: unde sunt bloggerii?

Bloggerii din București (unii, fiindcă nu-mi plac generalizările) e clar că au ajuns oarecum la un nivel de plictiseală, saturație sau chiar dezinteres față de mulțimea de lucruri care se întâmplă aici. Mai mult sau mai puțin justificat, acest fapt e o realitate și necesită, cred eu, un pic de reglare. Soluția pe care o propun eu ar fi ca bloggerii care au deja contact cu brandurile să întindă o mână și celor care ar avea nevoie de ajutor și ar merita să fie susținuți și ajutați să se dezvolte. Eu chiar încerc să fac asta și sper să-mi și iasă.

Bloggerii din provincie sunt interesați de oportunități de învățare, de evenimente, se implică și generează conținut de calitate. Am văzut asta din interacțiunile, de muncă, dar și personale, pe care le-am avut cu bloggerii din Iași, Timișoara, Cluj sau Brașov. Mi-a plăcut mult să lucrez cu ei și am avut sentimentul că aveam de-a face cu oameni puși pe treabă. Din păcate, pentru unii este dificil să ajungă la București și înteleg asta. Nu o dată mi-aș fi dorit să putem trece cumva de distanța asta, însă soluții există, iar eu voi încerca să le găsesc.

Unde sunt însă restul bloggerilor? Avem 63522 de bloguri în România, conform ultimelor cifre postate de Manafu pentru luna septembrie. O audiență de aproape 3 milioane de cititori e ceva, însă mâna de bloggeri activi nu o poate atinge pe toată.

Cum facem să-i găsim pe cei care ar merita o șansă? Cum facem să ne găsească ei?

Dacă aveți propuneri și soluții, haideți să facem ceva în privința asta.

PS: O părere vei găsi și la Bobby.

Sursa foto.

Mai ușor decât crezi

Nu mi-am dorit niciodată mai mult să mă urc într-un avion și să plec așa cum îmi doresc acum. Am o pornire greu de domolit de a lua primul zbor spre California. Dacă aș avea și viza pentru US, probabil ca aș face-o și mâine.

Motivul? E unul dintre cele mai puternice: el.

Pregătirile de călătorie

De fiecare dată când plec undeva mi se strânge un pic stomacul și amețesc încercând să anticipez toate scenariile posibile, să fiu pregătită pentru orice, Desigur, asta e imposibil de făcut. Întotdeauna fac prea multe bagaje și prea multe griji. De data asta însă toate astea par măruțișuri pe lângă ce e cu adevărat important pentru mine.

Să zbori până în partea cealaltă a lumii e mai ușor decât ai crede când te gândești că acolo te așteaptă el și diminețile împreună. Gândul la acele momente eclipsează chiar și cele multe ore de zbor și ușoara angoasă la gândul că vor fi turbulențe. Sau că aș putea să-mi pierd bagajele. Însă am învățat să am încredere mare în piloții liniilor aeriene și aș putea foarte bine să port tricourile lui, impregnate cu parfumul său preferat.

Dar ce vă povestesc nu e doar un vis, fiindcă am început deja să mă pregătesc de călătorie, planificată pentru anul viitor. Până acum am dosarul pentru viză, caut bilet de avion și mai ales un soi de antidot pentru nerăbdare (care oricum nu va funcționa 🙂 ).

Mai ușor decât ai crede

O călătorie în State nu costă chiar așa de mult cum te-ai aștepta. E drept că biletul de avion nu e foarte ieftin, însă comparativ cu distanța pe care o faci și cu șansa de a experimenta o cultură complet diferită, e o investiție excelentă! O ofertă foarte bună am găsit la GoTravel, pentru un zbor cu Lufthansa, cu escală în Frankfurt și Denver la dus și în Chicago și Munich la întors. Durează cam 24 de ore să ajungi în California, cu tot cu escale. Și partea bună e că reușești să câștigi 10 datorită fusului orar. Adică te întorci în trecut cu 10 ore. 🙂

Costul biletului e de 995 euro, ceea ce mi se pare rezonabil pentru o distanță de 10.221 km. Virgulă 11. GoTravel are însă și oferte speciale pentru anumite destinații din State: Seatle cu 749 EUR, San Francisco cu 759 EUR sau New York cu 674 EUR. De acolo pot lua oricand un zbor intern ca să ajung la destinație. E important să alegi însă cu grijă compania prin care rezervi biletul, mai ales când e vorba de escale și zboruri lungi.

Pe lângă asta, dacă vrei să pleci în SUA, trebuie să iei în considerare cheltuielile de viză, care constau în: taxa de Vize temporare B1/B2 în valoare de 140$ și 11$ pentru codul pin pentru programarea la interviu, dar și fotografii speciale, care costă aproximativ 20 ron (mai multe informații găsești aici). Apoi trebuie să te gândești la cazare, mâncare și distracții. Dacă faci un research riguros, o să găsești o mulțime de variante ok. Mâncarea e mai ieftină decât la noi, benzina la fel, așa că acolo vei cheltui moderat sau vei face excese, în funcție de ce-ți dorești.

Odată de te apuci de planificare, lucrurile nu mai par atât de dificile ca la început.

California calling

Din toată California vreau mai întâi să văd… nimic. Tot ce am în minte este el, noi, reîntâlnirea, fericirea și emoția de a fi alături din nou, de a sta în brațele lui. De la distanță, lucrurile mici devin atât de importante… Și înveți să te bucuri de fiecare zâmbet, de fiecare alint.

Când o să-mi liniștesc sufletul și o să mă pot desprinde din îmbrățișarea lui, ar mai fi totuși câteva lucruri pe care aș vrea să le văd în The OC. 🙂 Podul Golden Gate Bridge din San Francisco, campusul de la Stanford, insula Alcatraz, lacul Tahoe, sequoia din Calaveras State Park etc. Bineînțeles, ca o onlineriță ce mă aflu, n-am de gând să ratez Mountain View, cu toate sediile celor mai tari companii din online-ul mondial: Y Combinator, Dell LinkedIn, Mozilla Corp, Google, Facebook, Evernote, AOL, Microsoft, Opera etc. Oare aerul de acolo are feed-uri de informații în el? 🙂

All in all, toate astea vor costa aproximativ 2000 de euro, poate chiar un pic peste. Și toate astea merită să renunți la o poșetă sau o pereche de cizme, ca să economisesc și să-mi pun la punct planurile. Și mai ales să fiu cu el.

Tu ce călătorie ai vrea să faci și ce te împiedică să începi să o planifici chiar acum?

Surse foto: 1, 2.

Ceva al meu

“Life is like a game of poker: If you don’t put any in the pot, there won’t be any to take out.” – Moms Mabley

The extra mile

De cele mai multe mi-am dovedit că merită să faci acel pas în plus, să muncești încă o oră, să încerci să faci mai mult decât trebuie. Oboseala, stresul, lipsa de somn – toate se risipesc în fața bucuriilor pe care le ai atunci când faci ce-ți place. Oricât de des voi scrie despre asta, pentru mine niciodată nu va deveni un crez perimat.

Am decis acum ceva vreme că aș vrea să fac ceva mai mult cu pasiunea mea pentru muzica electronică. Voiam să creez un loc în care să scriu doar despre ce ascult cu plăcere, despre evenimente, despre concerte așa cum le văd eu. Fără înflorituri, fără adjective pompoase. Norocul meu este că am prieteni care cred și simt la fel ca mine. Împreună cu ei am pus bazele unui proiect al nostru, în care ne implicăm cu mare entuziasm: EDMguide.com (Electronic Dance Music Guide).

Ce e EDMguide.com?

E simplu:

EDMguide – Guiding the beats to you

What we’re all about
This is not a news site. It’s not a reviews site. This is a project created out of sheer passion, out of our wish to share with you what we believe is great music.

What you should know about us
We don’t cut corners, we write from the heart and we see beyond advertising and PR efforts. To us, the humanity of the music matters the most, because without it, it’s just noise. It’s personal, it’s soulful and it’s what we believe in.

Ce vreau să fac cu acest proiect?

Să le aduc aminte oamenilor că există emoție și viață într-un gen de muzică vibrant, entertaining, viguros. Să le deschid apetitul unora pentru un alt gen de concerte, să le aduc altora vești despre evenimente și să aduc la suprafață piese noi, ale tinerelor talente. Vreau să ne folosim vocile, eu și restul echipei, pentru a aduce în fața oamenilor artiști talentați, cu suflet, care pot marca istoria muzicală.

Știu că avem competitori puternici, dar asta nu e deloc o problemă. Noi avem filozofia noastră, în care credem, iar autenticitatea perspectivei noastre se va dovedi, în timp, mult mai importantă decât știrile scrise la repezeală, decât informațiile seci, decât articolele fără suflet. Ca să vă convingeți, a scris și colegul de echipă, Dan, despre asta.

Voi ce proiect v-ați dori să faceți, pornind de la una dintre pasiunile voastre?

PS: Dacă sunteți fani ai genului, puteți să ne urmăriți și pe Facebook sau Twitter.

Oh wow, l-am cunoscut pe Armin Van Buuren!

The best things in life are free. Aşa spunea cineva şi de fiecare dată când mi se întâmplă un lucru remarcabil, mi-aduc aminte de aceste cuvinte şi încuviinţez.

Aseară am trăit momente care m-au lăsat fără răsuflare, bucurii pe care nu ştiu să le explic în toată amplitudinea lor. Aseară am avut incredibila şansă de a da mâna cu Armin Van Buuren, un om (înainte de toate) şi un muzician extraordinar!

De ce e atât de important pentru mine acest moment? N-aș ști de unde să încep. Muzica electronică, în speță trance-ul, sunt pentru mine o stare de spirit, o poveste pe care o trăiesc mereu cu intensitate. Ascult de vreo 10 ani acest gen și mereu mi-a fost aproape de suflet. Muzica, fiind un lucru atât de subiectiv, generează legături unice între un producător și publicul său. Să fii în stare să creezi piese și albume care să atingă atât de profund inimile atâtor mii de oameni, fără să-i cunoști, fără să le știi poveștile, asta numesc eu magie! Iar Armin e un magician al ritmurilor, dând viață unor sunete care, fără talentul său, ar fi doar zgomot.

Să-l cunosc pe Armin a fost o șansă neașteptată, dar îndelungt dorită. A însemnat apropierea de un om muncitor, onest față de publicul său, creativ și pasionat până-n vârful unghiilor de ceea ce face. M-a inspirat mereu dăruirea sa, muzica pe care o produce, energia inepuizabilă din fiecare concert.

The Mission presents: Armin Van Buuren, Sunnery James & Ryan Marciano a fost un eveniment care s-a ridicat la înălțimea celui mai important invitat al serii: sonorizare impecabilă, loc de dans (deși nu mă așteptam asta de la Polivalentă), un ritm susținut din warm-up (great job Sunnery James & Ryan Marciano!) și până la final. Un tracklist impecabil, plin de surprize, plin de linii vocale calde, emoționante și un DJ care știe să se dăruiască fanilor săi au creat o noapte de neuitat!

Cum am ajuns aici? Punând suflet și pasiune în scrisul meu, încercând să-i ajut și pe alții să vadă muzica electronică prin ochii mei, măcar pentru o clipă. Dincolo de cuvinte e muzica, sunt pasiunile care declanșează valuri de energie, care fac să nască legături neașteptate, cum ar fi cea între 8000 de oameni care bat din palme în sincron și cântă la unison. Visele se împlinesc atunci când muncești pentru ele, când dai tot ce ai mai bun și când crezi cu adevărat în ceea ce faci.

Mulțumesc Burn pentru invitație și pentru experiența vibrantă și pentru un line-up excelent!

Mulțumesc Finlandia pentru că susțineți oamenii pasionați și muzica adevărată, care schimbă lucrurile!

Restul pozelor, pe Facebook.

Say no to clutter!

Disclaimer: N-am știut să pun un titlu în română, fiindcă așa de bine s-a potrivit ”clutter” acolo, încât mi-era peste mână să spun: ”Spune nu lucrurilor intuile și îngrămădelii”. Cred că alternativa englezească e nițel mai succientă și eficientă. Să trecem la treabă dară.

Din seria “reguli pentru simplificarea vieții” pe care încerc să o ordonez în mintea mea și să o recreez în realitate, astăzi am o durere de împărtășit. Cred eu, în umilul meu univers, că ne aglomerăm viața cu prea multe lucruri. În București, în locșorul pe care-l numesc acasă, am toate cele trebuincioase, ba chiar și ceva pe deasupra, însă nu mă împiedic niciodată de chestii care nu-mi sunt necesare.

După ce am petrecut o săptămână la ai mei (lucru pe care nu l-am mai făcut de multă vreme), am observat următoarele: deși totu-i curat și ordonat (cu rigoare, de către mama mea cea harnică), au prea multe lucruri. E drept că într-o viață aduni de toate, din diverse toane, mode sau chef de cumpărături. Așa începi să strângi: bibelouri (de mult puse în cutii), obiecte decorative, pahare, cești de cafea, seturi de farfurii, prosoape, perdele, flori, alte seturi de tot felul de lucruri, solnițe simpatice, suporturi etc. Din toate astea, cam câte ar fi necesare unei familii cu 10 copii.

Apreciez enorm grija alor mei pentru toate, însă câteodată cred că viața ar fi mai simplă fără tot acest ”clutter”. E drept că vremurile pentru ei au fost altele, iar noi suntem semi-nomazi, cu gândurile în cele șapte zări, să vedem și să dăm cu nasul de nou. Iar în ecuația asta nu încap prea multe lucruri.

Nu pledez aici pentru sihăstrie și nu aș renunța niciodată la setul meu de pahare de șampanie (deși am folosit doar două exemplare din el, o dată), însă nu cumpăr lucruri de care nu am nevoie.

Fața aia de masă simpatică? Nu, am deja câteva și-mi sunt de-ajuns.

Setul ăla de farfurii care s-ar asorta cu bucătăria? Am mai multe decât i-ar trebui un om ce mănâncă acasă doar dimineața.

Ustensila aia de bucătărie care găurește nu știu ce și strivește nu știu cum? Nope, gătesc mai rar decât mi-aș dori.

E drăguț să ai lucruri simpatice, însă toate cer să fie întreținute și toate te fac să pierzi timp pe care l-ai petrece mai bine cuibărindu-te în brațele iubitului, jucându-te cu pisica ta sau citind o carte. E foarte greu să scapi de lucrurile în plus care-ți aglomerează casa, dar e un sentiment minunat când te detașezi de lucrurile care și-au pierdut utilitatea.

La fel procedez și când iau cadouri: îmi place să dăruiesc lucruri utile, pe care prietenii să le folosească și să prindă drag de ele.

Care ar fi 10 lucruri din casă de care ai vrea să scapi?

Bonus, some George Carlin. Pentru cunoscători și nu numai.

Sursa foto.