Din când în când, o schimbare egoistă

Câteodată simțim nevoia de o schimbare. Nu doar după o desparțire și nu doar pentru că trecem de la un anotimp la altul. Pur și simplu, vine un moment când te dezbraci de anumite obiceiuri, gânduri și comportamente, fiindcă vrei să adopți altele, mai bune. Cam așa cum își schimbă lupul blana, doar că, spre diferență de el, eu mă străduiesc să mai schimb și ceva năravuri. Dar toate astea nu ar fi de folos dacă n-ar fi însoțite și de o schimbare exterioară. Și ca orice femeie, vreau ca părul meu să arate bine. Așa că, la sugestia cunoscătorului Răzvan Dinu, am mers astăzi să încerc serviciile celor de la Salon Egoist, de pe strada Eminescu nr. 73.

Trebuie să vă spun că am o mare reținere în a-mi lăsa părul pe mâna stiliștilor, fiindcă am avut și experiențe neplăcute și părul nu e ceva ce poți îndrepta de pe o zi pe alta. Așa că eram puțin neliniștită. M-am așezat cuminte în scaun și am discutat despre ce aveam nevoie, dar Cristi, stilistul care s-a ocupat de mine, intuise deja de ce am nevoie și mi-a completat cuvintele. Când mi-a spus și că-i place părul lung și nu-i place să fileze, m-am mai relaxat încă puțin.

După vopsit a urmat un masaj pentru cap care m-a dus deja pe o altă planetă. Aproape că-mi trecuse și răceala. Nu am reținut numele domnișoarei, însă pe cât era de frumoasă, pe atât era de pricepută. Avea mâini absolut magice! Nici Cristi nu a fost deloc mai prejos, fiindcă atunci când m-am ridicat de pe scaun, aveam un zâmbet imens. Bucle strălucitoare mi se jucau rebele pe umăr, iar atitudinea era clar îmbunătățită. Nu am fost niciodată mai mulțumită de o tunsoare așa cum am fost astăzi! 😀

Când simțiți nevoia de o sesiune egoistă de răsfăț, vă recomand cu căldură să mergeți la Egoist, fiindcă merită! Ca să vă convingeți, iată diferența:

Inainte


Dupa

Redescoperă România: Dobrogea, ziua 3

În ultima zi din Redescoperă România am încercat să nu ne gândim foarte mult la sfârșit și ne-am animat, bucurându-ne de frumoasele plaiuri dobrogene.

Am pornit prin a căuta Peștera Casian, pe care însă n-am reușit să o găsim din cauza lipsei unui indicator și din cauza vegetației excesive. Am căzut însă o căprioară sprintenă și frumoasă foc, ce ne-a ieșit în cale pe drum spre peșteră.

Am ajuns apoi la Cheile Dobrogei, care nu sunt foști munți, așa cum aveam tendința să cred, ci recifuri de corali după fundul unei foste mări. Priveliștea este unică! Tot aici Doru ne-a învățat să tragem cu arcul, lucru care m-a făcut să mă simt un pui de amazoană. Chiar mi-ar plăcea să repet experiența.
citeste mai departe →

Redescoperă România: Dobrogea, ziua 2

Dobrogea așezată și liniștită ne-a trezit de dimineață cu răcoare, în Tulcea. Deși pleoapele ne atârnau greu, nimic nu ne-a putut opri din a străbate drumurile acestei regiuni atât de frumoase.

Dimineața echipajul nostru (eu, Corina, Augustin, Anca și Doru) am fost în ”goana după bloggeri”, cum am numit-o noi. Aceasta însă numai după ce Doru s-a gândit că nu există trezire mai eficientă decât o doză de adrenalină administrată într-o sesiune de offroad scurtă, dar intensă. Prin urmare, a pus Outlander-ul la treaba. Tot ce vă pot dezvălui e că ne-am trezit aproape instantaneu. 🙂

Am poposit pentru început la Libida, cetatea de suflet a lui Bobby, care se întinde cât vezi cu ochii. Douăzeci și patru de hectare sunt cuprinse în această aglomerare urbană antică, făcând-o să fie cea mai mare astfel de cetate din țară. Din păcate, Libida este mai mult îngropată în pământ decât la vedere. Eforturi de a o readuce la viață fac doar muzeografii din Tulcea și grupuri de studenți la arheologie, care lucrează ca voluntari. Instituțiile statului se interesează prea puțin de a scoate la suprafață această comoră istorică ce zace sub picioarele noastre. Libida e minunat așezată, iar priveliștea din vârful dealului sub care se află cetatea îți taie respirația. Romanii puteau supraveghea întreaga zonă din vârful cetății, iar la baza dealului se afla așezarea, întinsă până în pădure. Locul acela are ceva magic în el, fiindcă, trecând prin pădurile de pe deal și reflectând la înțelepciunea oamenilor ce au trăit cu mii de ani înaintea noastră, nu poți să nu te înfiori. citeste mai departe →

Redescoperă România: Dobrogea, ziua 1

Astăzi a fost cu siguranță una dintre cele mai frumoase zile de toamnă din acest an. Dimineață m-am bucurat de liniștea Bucureștiului adormit, când totul pare mai frumos și mai plin de farmec, apoi am pornit la drum alături de Doru Panaitescu, Anca Bundaru și Augustin Radu către Dobrogea.
Pe A2, ne-am reunit cu restul găștii la un Petrom, unde am luat micul dejun rapid și ne-am încărcat cu energie și râsete. Voia bună și râsul de dimineață ar trebui să înlocuiască orice combustibil din lume, fiindcă generează cea mai mare cantitate de energie pentru organismul nostru.
Entuziasmul ne-a fost susținut pe parcursul călătoriei de glume și poante marca Doru și Augustin, mai subțiri sau mai groase, dar niciodată fără sens. Echipajul nostru condus de Doru căpitan de plai a șezut comod într-un Mitsubishi Outlander de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Pe parcursul zilei ne-am cunoscut mai bine și pot spune că dragostea față de Outlander tot îmi crește. Dar despre asta vă voi povesti altă dată.

Traseul acestei călătorii a fost urmat așa cum am planificat. Am văzut Cetatea Capidava, liniștită și ceva mai mare decât mi-o închipuiam. Veți găsi cetatea pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, după un drum de vis prin Dobrogea cea fermecătoare. citeste mai departe →

Casino life sau aromele norocului

Miercuri seară am avut ocazia să pășesc din nou în Palace Casino, aflat în Casa Vernescu din Calea Victoriei. Casa Vernescu nu este doar locul în care veți regăsi Casino Palace Bucharest, Restaurantul Casa Vernescu și Palace Brasserie, ci și un monument istoric cu o istorie tumultuoasă și savuroasă. Începând din această săptămână, Casa Vernescu adăpostește și Cafe Vernescu, o oază de relaxare și eleganță, în care poți fi aproape de istorie și de norocul care modelează viețile celor care se încred în el. Pentru fiecare dintre noi norocul are altă aromă, dar în Cafe Vernescu i-am adulmecat parfumul mai aproape decât credeam.

Construită în 1821 de către boierul valah Filip Lenș, Casa Vernescu a fost oferită drept cadou de nuntă soției acestui boier, Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu. În 1822 impunătoarea casă trece printr-un incendiu devastator, dar este refăcută, devenind unul dintre cele mai frumoase palate din Bucureștiul acelor vremuri. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Casa Vernescu a găzduit Colegiul Militar, Ministerul de Răzbel și chiar Statul Major al Armatei Rusești. Însuși Lev Tolstoi s-a numărat printre vizitatori. După încă un incendiu, casa a rezistat încercărilor la care a fost supusă de-a lungul timpului și unul dintre tavanele încăperilor este singurul care a rezistat din arhitectura originală, însă fiecare restaurare a încercat să rămână cât mai aproape de stilul original.

O cafenea plasată într-un astfel de loc te face să pășești într-un loc aproape magic și cu siguranță plin de mister, mai ales pentru cei care privesc cazinourile cu ochi neîncrezători. Dar Casino Palace nu este orice fel de cazino, iar Casa Vernescu nu este nici ea o locație ca oricare alta. Am avut ocazia să încercăm bunătăți pregătite de Joseph Hadad, maestrul bucătar de la Casa Vernescu, și ceaiuri reci de la Via del Te cu arome înmiresmate de hibiscus, măceșe, coajă de portocale, papaya, soc, scorțișoară și migdale.

Și cum norocul se abate asupra oricui la un moment dat în cazino, am plecat acasă cu delicioasele macarons de la Madame Lucie. Alții, mai norocoși, au plecat cu albume de artă și cravate care să le poarte noroc. Eu una deja m-am atașat de zarul primit cadou, pe care-l țin aproape să-mi aduc aminte că norocul mi-l fac singură, însă nu întotdeauna.

Îi mulțumesc Adinei Necula de la Hotcity pentru invitație și aș dori să le felicit pe Alina Constantinescu și pe ea pentru că au reușit să creeze o atmosferă rafinată, în care am descoperit încă un loc din București unde aș vrea să-mi petrec după amiezele.

Sursă foto.

Inception – an idea can grow to define you or destroy you

“There’s something you should know about me…about inception. An idea is like a virus. Resilient, highly contagious. The smallest seed of an idea can grow. It can grow to define, or destroy you.”

Cu toții visăm. Deși mulți nu-și amintesc ce visează în cursul nopții, fiecare om petrece cel puțin o oră și jumătate visând în fiecare noapte. Fizic, avem nevoie să visăm pentru ca informația să fie reașezată în creier. Dacă nu am visa, am muri. S-au făcut experimente pe animale (pe pisici în special), pe care nu le-au lăsat să doarmă și pe care le trezeau imediat ce ațipeau. După 3 zile au murit. Visatul este mult mai important pentru sănătatea noastră psihică decât ne putem da seama.

De când mă știu am avut vise ciudate, sumbre pe alocuri, am avut stări de deja-vu generate de vise și am vise recurente. Pe majoritatea mi le aduc aminte cu destulă luciditate încât să pot descrie exact universurile pe care le visez. Am și acum amintirea unor senzații din vis care rămân mai pregnante decât unele senzații din realitate. ”Dreams feel real while we’re in them. It’s only when we wake up that we realize something was actually strange.” Sper ca într-o zi să ne putem proiecta visele pentru a le arăta celorlalți, fiindcă subconștientul nostru este un întreg univers de exploatat, care ne poate duce la o cunoaștere a lumii așa cum puțini își pot închipui.

De aceea Inception m-a marcat. Imediat după ce l-am văzut a intrat în top 3 filme văzute (care nu sunt deloc puține) și am avut nevoie de câteva ore ca să-l procesez și să încep să-l disec. A fost nevoie să-l văd încă o dată să mi-l întipăresc bine în minte, ca să-i pot exploata întrebările și pistele pe care le oferă. Inception e genul de film care te mișcă, care te face să-ți pui întrebări, care răscolește ceva în adâncurile tale. E un film dramatic, profund, dar depinde de fiecare cât de tare vrea să sondeze în propria minte pentru a extrage de acolo simboluri, înțelesuri. Iată câteva dintre problemele cele mai interesante care mi le-am pus după ce am văzut Inception, care încă mă rod și pe care voi continua să le dezbat până ajung la o serie de concluzii mulțumitoare.
citeste mai departe →