Poate nu v-ați mai gândit de multă vreme la școală, la vremea studenției și poate verbul ”a învăța” nu este preferatul vostru din tot dicționarul, nu fiindcă ați ales să vă opriți din perfecționare, ci fiindcă îl asociați cu examene și alte lucruri privite în general cu o formă superficială de repulsie. Pentru mine, însă, ”a învăța” e un verb pe care îl iubesc. Primele mele amintiri se leagă de timpul petrecut la grădiniță, repetând primele cuvinte în limba engleză alături de profesorul înalt, care părea că e un uriaș. Mi-au plăcut și școala și liceul și universitatea. Mi-am respectat profesorii și mi-au rămas aproape cei care au avut o influență asupra mea, cei pe care i-am admirat și i-am ascultat mereu cu sete de cunoaștere. Ei sunt marii profesori din viața mea.
Doamna învățătoare
Acum nu mai mult de 2 săptămîni am întâlnit-o pe stradă în orașul natal pe doamna învățătoare Olaru. Am descoperit aceeași ochi blânzi și voce caldă care mi-au format primele obiceiuri de organizare a ideilor și cea de la care am deprins primele forme de disciplină. Am fost surprinsă însă să aflu că în primele clase eram o copilă destul de încăpățânată și că a trebuit să fie ceva mai strictă cu mine decât cu restul, fiindcă aparent aveam idei destul de clare despre cum funcționează lucrurile. Eu nu îmi aduc aminte deloc, însă știu că am apreciat standardele impuse de doamna învățătoare și nu m-am plâns niciodată de ele. 🙂
Doamna profesoară de engleză
Doamna profesoară Cecilia Istrate a fost cea care mi-a insuflat dragostea față de limba engleză și cea care a făcut din mine o anglofilă declarată. Cu dumneaei am luat ore de engleză la ”pregătire”, nu în școală, fiindcă îmi doream tare mult să învăț această limbă, însă ce făceam la școală era prea puțin. În doar 4 ani am învățat toată gramatica și am ajuns să fac exerciții de limbă speficice liceului pe când era doar clasa a 7-a. Datorită ei am citit zeci de romane în engleză, mi-am format vocabularul și mi-am însușit un nou univers lingvistic, lucru pentru care îi voi fi mereu recunoscătoare.
Scoala nr. 9 ”Stefan cel Mare” din Focsani
Domnul digirinte Nae Nicolae
În gimnaziu l-am avut drept diriginte pe domnul profesor de istorie Nae Nicolae, care a fost mereu protectiv și împăciuitor cu o clasă dificilă, în care se adunaseră caractere extrem de diferite și extrem de rebele. Am fost ultima sa generație de elevi cărora le-a fost diriginte, însă părea că răbdarea sa ar mai ține o mie de ani. Sufletul său bun și modul său de a ști să fie ”de partea noastră” au contat enorm pentru o mână de adolescenți cu mintea pe coclauri.
Domnul diriginte Vasile Lefter
La liceu am avut parte tot de o figură masculină drept diriginte, un domn profesor de limba română și spaniolă, cultivat și deosebit, care ne-a fost alături în cei patru ani critici din perioada liceului. Vă puteți imagina că o clasă cu 26 de fete (și 3 băieți) nu e nici ea ușor de gestionat, având în vedere confictele constante și diversitatea mediilor din care proveneam. În ciuda acestora, am reușit însă să devenim cea mai bună clasă din liceu, iar eu m-am simțit impulsionată să fac tot ce pot pentru a-mi dezvolta pasiunile pentru limba engleză, pentru limba și literatura română, dar și pentru alte materii precum limba franceză sau filozofia. Am rămas cu o afecțiune profundă pentru domnul diriginte și cu un respect deosebit pentru dumnealui, la fel ca în zilele în care ni-l manifestam cu ocazia aniversării dumnealui, chiar pe 15 ianuarie (la fel ca Mihai Eminescu). Și mare mi-a fost mirarea însă să aflu astăzi că domnul diriginte are BLOG!
Domnul diriginte Vasile Lefter
Domnul profesor Tâlvăr a fost un alt profesor care mi-a rămas adânc întipărit în memorie, deși l-am avut timp de doar 2 ani în liceu la catedră. Dumnealui preda tot limba engleză, însă era exact tipul de profesor pe care mi-aș fi dorit să-l am în perioada liceului: sarcastic, bine pregătit, niciodată plictisitor, mereu aruncându-ne provocări. Am suferit când a părăsit mediul academic, dar mă bucur că am avut ocazia să-i fiu elevă.
Domnul profesor Mihai Dinu
Facultatea a adus și ea profesori remarcabili în viața mea, motiv pentru care cred că am luat cea mai bună decizie când am ales să studiez Comunicare și Relații Publice la Litere, la Universitatea din București. Despre domnul profesor Mihai Dinu am mai scris și eu și mulți alții. Ba chiar i-a fost dedicată și o pagină de Facebook. Însă nimic din aceste gesturi mărunte nu pot exprima pe deplin fascinația pe care o am pentru cursurile dumnealui și pentru personalitatea sa remarcabilă. E ca și cum l-aș fi ascultat pe Da Vinci în fiecare zi, ca și cum lumea toată s-ar fi perindat prin fața ochilor mei, dezvăluind noi minuni. A fost o bucurie să-l am ca profesor.
Doamna profesoară Cristina Bogdan a fost încă o oportunitate pentru mine de a descoperi o profesoară cu un dar didactic extraordinar, cu soluții pentru orice situație și un mod așezat și organizat de a prezenta informația. Cu modul său blând de a ne aborda și cu respectul pe care știa să-l impună, doamna profesoară ne-a fost mereu aproape și niciodată nu a existat o distanță între noi și dumneaei, în afară de cea impusă de respectul cuvenit.
Doamna profesoară Ana Maria Teodorescu a fost una dintre preferatele mele, fiindcă îi împărtășeam anglofilia, pasiunea pentru studiile media și pentru disecarea produselor din ”popular culture”. Pentru cursul dumneaei am petrecut 8 ore neîntrerupte în biblioteca facultății de Litere, citind ”Theories of mass communication” de Melvin Defleur. Mi-a plăcut fiecare proiect dat ca temă, am citit cu nesaț toate cărțile indicate în bibliografia cursului și am apreciat ajutorul dumneaei pentru fiecare problemă administrativă pe care am avut-o. Ce n-aș da să o mai pot asculta din nou în fiecare săptămână.
Doamna profesoară Adela Rogojinaru este cea care a jucat un rol extrem de important în dezvoltarea mea ca practician de relații publice. Datorită dumneaei am știut sigur că am ales drumul potrivit în carieră, iar tot dumneaei mi-a oferit structura profund etică în baza căreia practic acum această profesie. Cursurile sale solicitante, provocarea pe care o lansa cu fiecare examen, impulsul de a ne depăși limitele – toate au jucat un rol seminificativ în formarea a generației de specialiști în relații publice, care acum fac cinste profesiei.
Doamna profesoară Adela Rodojinaru este eroina specializării de comunicare din cadrul Facultății de Litere. Alături de echipa sa fantastică de profesori făcea tot posibilul pentru a ne oferi cât mai mult, cu resursele limitate pe care le avea. Datorită dumneaei și eforturilor de a prezenta cât mai bine Universitatea din București, acum aceasta are un cont de Twitter și comunică printr-un blog. Tot datorită strădaniilor sale și muncii sale neîntrerupte, masteratul de Modele de Comunicare și Relații Publice este singurul care are contract cu CIPR UK, un parteneriat prin care studenții din cadrul masteratului își pot lua certificare CIPR cu bani mai puțini. Standardele sale ridicate pentru ce înseamnă educația de relații publice ne-au crescut și nouă așteptările de la noi și de la colegii de breaslă.
Pentru că eu cred cu tărie că profesorii joacă un rol vital în viața noastră, de a ne îndruma, de a ne oferi deschidere către posibilități neanticipate, de a ne ajuta să depășim momentele dificile înzestrându-ne cu mecanisme de supraviețuire, altele decât cele învățate în familie, vă cer ajutor și susținerea în strângerea de fonduri pentru doamna profesoară Adela Rogojinaru, care se află cum într-un moment de cumpănă în viața sa. Deviza campaniei sub care se derulează campania de strângere de fonduri – ”Salvăm un profesor, salvăm generații” – nu a fost nicicând mai reală.
Și dacă nu mă credeți încă pe cuvânt sau dacă nu ați fost atât de legați, cum am fost eu, de viața academică, vă invit să vedeți un film care vă va readuce aminte de importanța profesorilor minunați în construirea, supraviețuirea și evoluția unei societăți. Vă invit să vedeți ”Detachment”, o realizare cinematografică de excepție, răscolitoare, dură, profundă, reală.
