Andra Zaharia

Pentru visurile implinite

Mă hrănesc uneori din reușitele altora. Mă încântă energia lor și acel sentiment plin de entuziasm pe care ți-l dă gândul că ești aproape de visul tău. Cred în visele altora și le apreciez munca atunci când se străduiesc să le împlinească.

De aceea mi se pare că programul burn studios Residency face lucruri extraordinare pentru tinerii DJ care au talentul necesar pentru a ajunge să umple stadioane.

Pentru cei care nu știu, Burn este un brand profund implicat în exprimarea artistică specifică generației noastre: muzică electronică, sporturi urbane, street art, snowboarding etc. Și pentru că nu voi uita niciodată experiența de la Ibiza, mi se pare fantastic ca un DJ să aibă șansa să învețe de la cei mai buni și să-și cizeleze talentul în cel mai important punct al muzicii eletronice din lume.

Ibiza este mai mult decât un loc de distracție. Pentru DJ este o sursă de inspirație (Tiesto și ATB sunt printre numeroșii DJ care au dedicat albume acestei insule), un loc în care energiile lor creatoare se întâlnesc și dau naștere unor colaborări extraordinare. Este locul în care își demonstrează abilitățile și spațiul în care pot testa noi abordări, fiindcă știu că au un public cu o minte suficient de deschisă încât să accepte experimente muzicale. Așa că e un privilegiu pentru un DJ novice să facă acest pas și să se familiarizeze cu modul de creație și promovare a unor DJ de top din lume.

In programul burn studios Residency s-au înscris DJ aspiranți din toată lumea, care au creat mixuri menite să câștige premiul cel mare: o rezidență de sezon într-unul din cele mai cunoscute cluburi din Ibiza și din lume.

Mano Andrei este câștigătorul ediției din 2013 a etapei din România. I-am ascultat mixurile de pe Soundcloud și trebuie să recunosc că are potențial, chiar dacă nu este zona muzicală cea mai familiară pentru mine. Mă bucur însă enorm pentru el, fiindcă va avea oportunitatea să fie instruit de mentori precum Avicii, Fatboy Slim, Joe Goddard (Hot Chip), Solomun, Maceo Plex și Steve Lawler.

La doar 23 de ani, Mano Andrei confirmă deja că pasiunea sa pentru EDM nu este una trecătoare. El pune muzică de peste 8 ani și e tot mai aproape de realizarea visului său: acela de a mixa în Berlin și Ibiza.

Eu voi asculta unul dintre mentorii săi diseară, fiindcă merg la show-ul lui Solomun de la Arenele Romane. E a doua întâlnire pentru mine cu show-uri orientate către deep house, funk sau soul după un set al celor de la Simian Mobile Disco și Apparat din 2010 și abia aștept să savurez experiența!

Felicitări Mano și așteptăm să te vedem pe cele mai mari scene ale muzicii electronice!
Kudos Burn pentru platformă și pentru inițiativa de a susține tinerii DJ din România!

Photo credits: Liviu Fanica, Vice.

Unde s-o fi dus si ziua asta?

Aș avea eu o idee legată de cine ne fură zilele sau unde se duc ele când se scurg atât de repede.

Se duc în timpul pierdut văzând prea multe seriale sau filme (și nu toate bune).
Se pierd în minutele sau chiar orele petrecute pe Facebook/Twitter/Pinterest/Tumblr/Instagram/Youtube/oricealtărețeasocială fără vreun scop anume, doar ca să vezi ”ce mai zice lumea”.
Se duc văzând cu ochii când citești articole stupide pe net și te pierzi în topuri cu pisici și poze cu vedete în zilele lor când nu aveau Photoshop-istul cu ele.

Social media, am observat, atunci când sunt folosite fără un scop definit, sunt ca un fel de fast food în materie de pierdere a vremii: consumă multă vreme, nu îți hrănește mintea și te lasă cu o senzație de greață. Desigur, scopul ar trebui să fie unul profesional, căci distracția în sine n-ar putea fi numită un obiectiv în care să investești atâta timp și, de ce nu, energie.

Și nu arunc cu pietre, căci încă pățesc și eu asta, dar încerc să-mi schimb obișnuințele.

Știți când simt eu că am avut o zi productivă?

Nu neapărat când am reușit să tai multe chestii de pe lista de to do. Nu când aproape am reușit să ajung la zi cu articolele din reader (care sunt din ce în ce mai slabe calitativ). Nu când nu mi-a scăpat nicio postare, glumită sau poantă de pe Facebook sau Twitter.

Sunt mulțumită când citesc un articol profund, din care învăț sau aplic ceva. Simt că mi-am folosit timpul util când încep sau termin o carte care-mi hrănește ideile. Și cel mai productivă mă simt când reușesc să scriu o lucrare proprie sau să finalizez un proiect în care să-mi folosesc în mod organizat și coerent cunoștințele și mica experiență acumulată, dar mai ales spiritul critic.

Și tare ar fi păcat ca la 25 de ani să ne pierdem vremea doar cu social media sau doar cu blogul. Dacă a fi blogger nu e jobul tău principal, atunci ar trebui să te construiești pe tine în fiecare zi pentru a fi un bun profesionist, în orice domeniu îți dorești. Nu te păcăli crezând că ai avut o zi plină fiindcă ai pus 3 idei de articole în draft, ai citit jumătate din articolele din reader și ai tweet-uit și postat pe Facebook de suficiente ori. Peste vreo 10 ani aceste lucruri nu vor conta decât în măsura în care ai învățat ceva din ele, ai experimentat pentru a descoperi niște idei noi sau ai contactat oameni de la care poți învăța.

Practic, acum ne pregătim terenul pentru viață și timpul nu așteaptă după nimeni. Și nu, nu mai ai timp până la 30 de ai, așa cum spune, într-un mod mult mai documentat, TED talk-ul de mai jos:

PS: Ați simțit când a trecut jumătate de an?

Heineken cauta exploratorul vremurilor noastre

Într-o zonă în care creativitatea autentică și eficientă e la mare preț, actele de curaj ale brandurilor devin din ce în ce mai rare. De aceea sunt în continuare impresionată de Heineken, a cărui strategie de comunicare nu doar dovedește o coerență ieșită din comun, ci și un grad de temeritate greu de egalat.

Dincolo de aplicații de Facebook, brandul olandez duce experiența de brand în offline, legând poveștile prin toate canalele de comunicare de care dispune. Și face acest lucru cu precizie nordică, prin execuții vizuale și animații desăvârșite, prin personaje cu șarm și cuvintele potrivite. Știu că ați fi înclinați să credeți că sunt subiectivă, dar urmăresc de multă vreme evoluția campaniilor de comunicare a brandurilor de bere, fiindcă este o piață competitivă și extrem de dinamică. Și vă pot demonstra chiar acum de ce Heineken va da lovitura cu această nouă campanie din seria Legends, numită ”The Voyage”.

Legends aren’t born. They’re dropped

Sloganul campaniei mizează pe factorul ce incită curiozitate, teamă și speranțe: necunoscutul. Cine sunt legendele? Unde sunt ele lăsate să cadă? Ce presupune călătoria legendară?

Ei bine, pe scurt, patru bărbați din întreaga lume vor ”pica din cer” într-o zonă a globului care să-i scoată din realitatea lor cotidiană. Se vor înfrunta cu tot felul de provocări și vor avea la dispoziție doar ajutoare minime pentru a ajunge la destinația lor. Vor avea o călătorie fără planuri, fără rezervări la hotel și se vor baza doar pe sine pentru a-și duce aventura la bun sfârșit.

Călătorii pot fi de oriunde, așa că provocarea a fost lansată și în România. Mai ai două zile să te înscrii pentru șansa de a trăi cele mai palpitante momente din viața ta. Dacă nu ți-e teamă că nu-ți vei putea programa concediul la timp, că n-o să ai all inclusive sau că nu vei ști unde pe planetă vei ajunge, atunci fă pasul decisiv și înscrie-te!

Dacă ai nevoie să te convingi cam ce presupune această aventură, poți să-i urmăreși pe Stavros și pe Rikar, care au fost lăsați în Cambodgia și, respectiv, Alaska. Totul se întâmplă pe canalul de Youtube dedicat campaniei.

Asta da subiect de discutat în timp ce savurați o sticlă de Heineken, nu-i așa? 🙂

Dincolo de bucatica ta

Deși încerc să filtrez cât pot de mult lucrurile care se întâmplă în jurul meu și mă străduiesc să găsesc mereu un unghi pozitiv, câteodată pur și simplu mă lovesc de oameni care nu văd dincolo de bucățica lor.

I-ați văzut și voi. Sunt peste tot. Ei sunt oamenii care nu știu să meargă pe stradă și care nu înțeleg că unii dintre noi se grăbesc. Sunt cei care nu înțeleg că două minți sunt mai înțelepte decât una și că munca în echipă chiar contează. Sunt acele persoane care știu să-și facă doar propria treabă, în virtutea diviziunii muncii. Dar știm cu toții că un astfel de comportament nu va crea niciodată performanță sau schimbare pozitivă.

Dincolo de marginea biroului sunt o mulțime de ecosisteme, politici, reguli și tipuri de interacțiuni care îți influențează munca. E ca atunci când nu citești termenii și condițiile unui contract și realizezi la un moment dat că problema ta e mult mai complexă decât credeai. Nu te lăsa luat prin surprindere, așa cum auzim atât de des.

Ești dispus să-ți exploatezi propria minte?

De aceea cred eu mereu că e important să ne cultivăm, să citim, să discută, să înțelegem, să învățăm unii de la alții și să nu încetăm niciodată să ne întrebăm ”de ce?”. Dincolo de “bucățica” noastră e o întreagă lume care așteaptă să fie descoperită. Și ce am realizat în ultima vreme este că mai important decât a avea cunoștințe este să ai deschiderea și disponibilitatea de a-ți explora și exploata propriul intelect. Degeaba citim sute de articole și zeci de cărți dacă nu punem niciodată în practică informațiile acumulate.

Pentru mine esențial să nu pierd niciodată rutina mea de exerciții mentale. Caut tot mai des reportaje complexe, cărți care să-mi dezvolte gândirea laterală și provocări care să mă ajute să-mi cizelez abilitățile. O minte neexersată își pierde abilitatea de a pune la îndoială informațiile cu care este bombardată. Capacitatea noastră de a ne folosi logica și intuiția pentru a sistematiza realitatea înconjurătoare ne diferențiază de un stadiu de simpli executanți.

Aceasta este o invitație pentru a face astăzi ceva pentru mintea și spiritul tău. Ceva care te pasionează, ceva care-ți pune probleme. E o invitație să ieși din rutină și să treci dincolo de biroul tău pentru a descoperi mai mult.

Man of Steel – despre eroi si povestile lor

Dintotdeauna poveștile cu zei, eroi sau varianta lor modernă, super eroii, au fost folosite de oameni pentru a sintetiza modele de comportament considerate exemplare. Aventurile unui erou erau capabile să simplifice complexitatea gândurilor și situațiilor, oferind un model urmat celor care aveau nevoie de el. Și cu toții avem nevoie de un erou, din când în când. Fictiv sau real, eroul inspiră, motivează, fiind acel factor care întrerupe cursul lucrurilor sau luptă pentru a restabili ordinea.

”Man of Steel” este de departe cel mai bun film cu Superman pe care l-am văzut vreodată. Filmul spune povestea lui Superman pornind de la originile sale și evită cu succes clișeele existente. Henry Cavill este un super erou aflat în căutare de răspunsuri, un personaj izolat social, care a trebuit să învețe să trăiască printre cei care l-ar fi putut respinge. Acest Superman nu este însă doar un salvator al lumii, ci și un războinic. Scenele de luptă abundă în CGI (Computer Generated Imagery) și efecte de sunet sunt extrem de puternice. Întregul scenariu e spectaculos și e important să nu uitați că sunteți la un film cu supereroi, așa că nu puteți pretinde credibilitate din partea poveștii. Trebuie să vă lăsați purtat de firul narativ.

Se observă însă lipsa unei super eroine: în loc să distrugă New York-ul cu luptele lor, sunt sigură că o femeie i-ar fi trimis pe Superman și pe Generalul Zod să se lupte în deșert. 🙂 Desigur, efectul artistic nu ar fi fost nici pe departe același, dar știți cât de mult detestă femeile dezordinea.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că au dat, într-un final, o imagine bine realizată Krypton-ului, pe care eu nu mi-l imaginasem decât foarte vag. În ”Man of Steel” avem de-a face cu un supererou serios, bine conturat ca personaj, care nu se schimbă în cabinele telefonice și care nu și-a găsit încă locul într-o lume de care nu aparține, dar pe care o apără. E doar începutul unei povești, care pe mine m-a ținut cu sufletul la gură și m-a emoționat. Desigur, experiența n-ar fi fost completă dacă nu aș fi merg la IMAX Romtelecom (sala mea preferată).

Oricât de distractiv ar fi filmul (și este), de multe ori pe parcursul filmului m-am întrebat cum am reacționa dacă am fi puși în fața unei făpturi înzestrate cu anumite capacități pe care noi nu le-am putea înțelege. Cât de pregătiți am fi oare să acceptăm o alteritate fundamental diferită față de noi?

Până să aflăm răspunsul acestor întrebări, eu vă îndemn să vă faceți rezervare la IMAX și să vedeți ”Man of Steel”. Și până atunci vă puteți juca cu aplicația Toshiba, grație căreia puteți câștiga premii personalizate cu ”Man of Steel”. De asemenea, dacă ați văzut filmul deja, mi-ar plăcea să aflu părerea voastră.

PS: Coloana sonoră realizată de Hans Zimmer este, așa cum v-ați aștepta, absolut spectaculoasă!

Ziua Internationala a Iei

Am purtat-o când eram de-o șchioapă, la serbările de la grădiniță, când nu știam exact rostul său, dar percepeam că e motiv de sărbătoare și mândrie. Apoi am primit una de la mama, alături de o năframă cusută cu fir de aur, prețuindu-le ca pe o moștenire sacră. Anul acesta o descopăr altfel, datorită unui eveniment ce ia o amploare nebănuită: Ziua Internațională a Iei!

Ruperea de tradiție

Generația noastră, ba chiar câteva de dinaintea noastră și cu siguranță toate generațiile ce ne-au urmat, au toate ceva în comun: ruperea de tradiție. Pentru noi, muzica populară și ”Miorița” sunt elemente anacronice, al căror rost nu-l mai putem regăsi într-o societate care aleargă în permanență după nou. De obiceiuri ne mai lovim doar de sărbători sau la nunți și câteodată le respingem și atunci, fiindcă am pierdut cu totul semnificația lor. S-a creat un hău între generația noastră și cea a bunicilor noștri, care încă țeseau ii, covoare și știau rostul tuturor simbolurilor impregnate în fiecare lucrare. Dar ceva în noi încă rezonează cu poveștile ce par desprinse din altă societate, de mult pierdută.

Țin minte că priveam cu drag când lucra bunica la războiul de țesut (mereu m-am întrebat de ce are un nume așa de ”agresiv”) și era tare bucuroasă când mă lăsa să mânuiesc suveica. Ba chiar o ajutam și la torsul lânii și mă bucuram când vedeam ce minunății pline de culoare ies din mâinile ei dibace. Am chiar un covor acasă care stă mărturie pentru priceperea sa.

Ia – un punct de pornite pentru prețuirea valorilor autentice

Am îmbrăcat anul acesta ia primită de la mama cu emoție. Am mers cu ea pe stradă și am surprins priviri calde, care arată că, undeva în adâncul nostru, nu am uitat de unde venim. Iar eu cred că inițiativa extraordinară a proiectului La Blouse Roumaine poate fi un punct de reconciliere cu trecutul. E bine să zăbovim uneori și să ne aducem aminte care ne sunt rădăcinile, ce povești am adunat cu noi și ce merită purtat mai departe.

Iar ia merită să supraviețuiască drept simbol feminin plin de inocență și grație. Eu o văd ca o legătură între generațiile de femei dintr-o familie, o za indestructibilă care ne aduce împreună oriunde am fi. Semnele cusute pe ii dezvăluie un univers paralel am semnificațiilor profunde, care ne ajută să ne redescoperim și să reevaluăm realitatea din jur din perspectiva a ce e durabil și cu adevărat important.

Vă îndemn să purtați ia cu mândrie, să prețuiți moștenirea familiei sau să vă cumpărați una și să-i aflați tainele. Un suflu nou poate aduce cu sine o modificare de mentalitate, o simplificare a lumii nebune în care trăim. Ia poate fi un punct care să ne servească drept ancoră când valurile devin tulburi. Cumva, eu mereu îmi găsesc liniștea în încercarea de a desluși niveluri mai profunde ale gândirii și emoțiilor. Iar ia este emoție.

Dacă și tu sărbătorești Ziua Internațională a Iei, lasă-mi un link către poza ta în care îmbraci o ie. Tare m-aș bucura să ascult poveștile voastre.