Un dram de incostienta

Tot mai des, aud în jurul meu oameni care se plâng de problemele de sănătate. Mai neînsemnate sau mai grave, cumva aproape tuturor ne lipsește ceva pentru a putea spune, din toată inima: ”sunt bine”. Și așa adunăm dureri mai mici sau mai mari, o jenă sau o tuse, dar ne gândim că suntem tineri și va trece.

Muncim prea multe ore, ne epuizăm emoțional când realitatea nu corespunde așteptărilor noastre și investim în visuri care deseori nu se împlinesc. Simțim presiuni din partea părinților, a șefilor sau profesorilor, din partea societății, dar, cel mai adesea, din partea noastră. Și purtăm această povară pe umeri în fiecare zi.

Câteodată mâncăm lucruri care știm că ne fac rău, fiindcă simțim că ”merităm” o porție de cartofi prăjiți după o zi sau o săptămână grea. Unii fumează, fiindcă li se pare că îi calmează. Alții beau cafea. Mai sunt și alții care uită să bea apă sau sunt mereu în viteza a cincea, uitând că au un trup de care trebuie să aibă grijă.

Cu fiecare dram de inconștientă, uităm tot mai mult de noi și ne înstrăinăm de trupurile noastre care ne asigură susținerea pentru suflet, vise, minte. Și ce nu realizăm este că multe dintre afecțiunile de care suferim sunt consecințe ale stresului emoțional, uneori mai mult decât ale celui fizic. Am experimentat pe propria piele o astfel de perioadă și mi-au trebui luni de zile ca să-mi reconsolidez sănătatea.

medium_1376344983

E greu să te oprești în mijlocul furtunii și să te gândești la care e calea cea mai potrivită pentru tine. Prin în vâltoare zilelor care se aseamănă, ajungem să ne tot neglijăm, până ajungem la medic. Și e mult mai dificil să repari ceva vizibil deteriorat.

Mă regăsesc des dând sfaturi din experiență cu privire la mici obiceiuri pe care le putem schimba pentru a ne ajuta organismul, pentru a-l înțelege și pentru a-l ajuta să supraviețuiască nivelului de stres emoțional. Lucruri mărunte, cum ar fi înlocuirea cafelei cu ceai verde, un consum sănătos de apă sau o postură mai bună (pe scaun sau în mers), ne pot ajuta enorm. Așa cum am primit un sfat înțelept: e mai important ce faci acasă, în fiecare zi, nu doar o dată pe săptămână sau mai rar.

Eu încerc să descopăr mai multe despre cum ne putem ajuta organismul printr-o dietă echilibrată de emoții, motiv pentru care am început să citesc ”Emoții vindecătoare”, o carte editată de Daniel Goleman, autorul meu preferat din domeniu. Aceasta conține dialoguri cu Dalai Lama și numeroși specialiști în medicină modernă, care au realizat importanța vieții emoționale în modul de a funcționa al corpului omenesc. Aceștia încearcă acum să găsească o punte între cele două dimensiuni, pentru un tratament complet al individului.

Oricât de ocupați ați fi, acordați-vă măcar câteva clipe zilnic pentru o serie de lucruri mărunte care să vă facă viața mai bună. Nu lăsați timpul să treacă și nu credeți că lucrurile se vor îndrepta de la sine. Nu mizați pe tinerețe, pe puterea infinită de muncă și nu ignorați ce vă spune trupul vostru. Eu am făcut asta multă vreme și am suferit consecințele.

Mai mult de jumătate de lucrurile pentru care suferim, care ne fac să fim stresați, care ne supără sau ne enervează sunt neînsemnate. Tot de la Daniel Goleman am rămas cu o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată când ceva mă supără: îmi voi aduce aminte de acest lucru peste 2 luni? Cel mai adesea, răspunsul este nu.

Vă invit să vă adresați aceeași întrebare și să învățați să vă menajați pentru o viață mai liniștită.

medium_1095860966

photo credit: Pictoscribe – Home again via photopin cc
photo credit: Steve took it via photopin cc

De la Eva incoace

În fiecare zi, în rutina femeilor din întreaga lume intră o miriadă de procese, procedee și operațiuni complicate. O întreagă industrie face cercetări și testează în permanență pentru a ne oferi nouă, la prețuri accesibile, acele produse de care avem nevoie pentru a ne menține tinerețea, prospețimea și farmecul natural. Formule chimice complicate reușesc să ne aducă nouă luxul pe care multe alte generații de dinaintea noastră nu îl aveau: frumusețea ”la pachet”. În câteva minute reușim să strecurăm tot ce avem nevoie pentru a fi feminine și grațioase.

Doar o femeie știe cum e când ai doar jumătate de oră și trebuie să fii gata să vină el sau să ieși în oraș. Brusc, pare că descoperi secretul fizicii cuantice și vezi cum se dilată timpul, în timp ce nivelul de multitasking trece de la avansat la viteza unei rachete ce pleacă în cosmos. Așadar, când ai o cremă care îți promite picioare fine în 8 minute, atunci te asiguri să nu-ți lipsească din baie. Dacă vrei cu orice chip să eviți durerea, cremele depilatoare Farmec pentru piele sensibilă și pentru piele normală îți stau la dispoziție. Iar pentru cele mai curajoase, cărora le plac senzațiile tari, benzile depilatoare sunt ”arma” din această vară. Și ca rezultatul să fie perfect până la capăt, Farmec a creat și o loțiune profesională de curățare pentru piele.

5794672239_df178ef35c_z

Picioarele cu piele fină și bronzată pe care le vedem prin spoturile TV nu sunt doar rezultatul Photoshop-ului, ci și a unei îngrijiri constante, așa cum ar trebui să avem fiecare dintre noi. Vara asta alege să porți rochii și să dai uitării toți jeanșii și pantalonii pe care i-ai purtat până acum. Ai la îndemână produsele depilatoare Farmec, care sunt cele mai cumpărate din România, conform The Nielsen Company! Și când veți vedea prețurile, veți înțelege de ce. Eu mereu mă întreb cum reușește Farmec să facă produse atât de bune la prețuri atât de mici, dar poate reușesc să le aflu secretul. 🙂

Dacă și voi ați învățat lecțiile primite de la Eva încoace, vă aștept pe Românce cu Farmec, să povestim despre acele femei care ne inspiră și să descoperim concursurile create pentru a sărbători frumusețea autentică.

Reteta unui road trip perfect cu prietenii

Pentru că suntem la câteva ore distanță de weekend, sunt cu gândul la aventuri pe meleaguri mai mult sau mai puțin îndepărtate, acolo unde soarele e mai generos și încă miroase a tei. Și fiindcă săptămâna trecută am avut parte de un weekend minunat alături de prieteni de suflet, am zis că util ar fi să vă împărtășesc și vouă ingredinetele unui road trip perfect.

Lista de ingrediente:

1. Cel puțin 5 prieteni buni, dar numărul poate crește până la oricât. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Și trebuie să fie acei prieteni cu care simți că poți merge până la capătul lumii, care te inspiră, te motivează, te fac să zâmbești și care îți sunt sprijin oricând.

DSC_2328

2. O destinație frumoasă, care are multe de oferit, precum Sibiul în perioada Festivalului de Teatru, unde casele au ochi, oamenii zâmbesc liniștiți, iar aerul vibrează de discuții interesante. În același loc să ai neapărat străzi pitorești, cu aer de altă dată și terase care răsar în cele mai neașteptate locuri.

3. O coloană sonoră pe măsură. Fiindcă nu toți îl au pe Hoinaru drept creator de playlist-uri ideale, vă recomand drept sursă de inspirație de pe Zonga.

4. Un mijloc de transport confortabil și un șofer de încredere. Noi ne-am bucurat de noul Peugeot 3008 de la Eurial Invest, cu acoperiș panoramic, care m-a impresionat prin cât este de spațios și prin stabilitatea în curbe. Mai mult, a fost chiar distractiv să descoperim toate spațiile de depozitare inteligent plasate. Mi s-a părut mașina ideală pentru road trips.

5. Locurile potrivite în care să te bucuri de câteva delicii culinare. Noi am avut pe listă restaurantul Hermania, fast food-ul Lucas, unde vei găsi cele mai bune sandvișuri, restaurantul Tango, care face niște bruschete perfecte și shake-uri pe măsură, dar și un loc mai altfel: Kontiki, unde comesenii mei au afirmat că au mâncat cea mai bună ciorbă de burtă. Nefiind consumatoare, nu aș putea să-mi dau cu părerea, dar atât vă spun: veți găsi acolo solnițe precum cele pe care le aveau bunicii voștri.

DSC_2290

6. Cazare în locuri care au animale de casă, în jurul cărora se adună toți. Energie pozitivă emanată vă va da mai multă poftă de viață decât orice energizant.

DSC_2052

7. Lucruri frumoase, precum câteva coliere, brățări, poșete și cercei de la Mischa Accesorii, care să te facă să încerci ceva ce nu-ți stă în fire, dar despre care descoperi că te avantajează.

8. Cel puțin o experiență transformatoare, care să unească grupul și mai mult, care să creeze amintiri ce leagă mințile și sufletele.

9. Un aparat foto de nădejde cu care să surprinzi cele mai frumoase momente. Eu am testat un Nikon 1 J2, care mi-a plăcut dintr-o serie de motive bine întemeiate:

  • se mișcă foarte rapid și nu mai pierd cadrele ideale așteptând să se deschidă
  • face poze excelente în condiții de iluminare slabă, lucru pe care îl apreciez având în vedere experiența mea cu alte aparate foto în contexte asemănătoare
  • pentru scene dinamice, are capacitatea de a fotografia 10 cadre pe secundă
  • are dimensiunile perfecte pentru ce am eu nevoie și are loc oricând în geantă.

by andu (6)

IMG_1211

Pentru rezultate optime, recomand amestecare cu grijă a ingredientelor și repetarea rețetei cât mai des posibil. Garantez că veți vorbi tot drumul spre casă despre noua aventură, plănuind călătorii minunate și bucurându-vă de sentimentul lipsei de griji pe care încă îl avem.

[Printre pozele mele am strecurat și câteva făcute de Andrei și Carmen, motiv pentru care le mulțumesc.]

Așadar, pe când un nou road trip?

Acoustic Bloggers nr. 7

Se apropie un moment care mă încântă și mă emoționează. Alături de oameni care transformă totul în jurul lor și aduc bucurie, ne vom deschide iar sufletele pentru o seară de muzică și facere de bine.

Pe 19 iunie va avea loc Acoustic Bloggers, ediția nr. 7.

Celor care nu știu încă despre ce e vorba le spun așa: o mână de oameni pasionați de muzică se întâlnesc pentru a aduna picuri de bine pentru cineva care chiar are nevoie. E vorba despre Vlăduț, care la doar 6 luni are nevoie de un transplant de ficat, care nu se poate realiza în România. Make a ales vorbe mai potrivite pentru a descrie situația micuțului, iar noi sperăm ca prin energie pozitivă și generozitate să reușim să contribuim cumva la salvarea unui pui de om ce merită să ajungă să-și trăiască visurile.

Așadar, pe 19 iunie vă așteptăm în El Primer Comandante, Str. Sf. Stefan nr. 13 (zona Izvorul Rece), de la 20:30, cu surprize și emoție în voce.

Acoustic-Bloggers-7

Dacă totuși doriți să donați și nu puteți ajunge miercurea viitoare, aveți mai jos datele necesare:

Cont lei la CEC – Agenția Traian
Titular: Botan Mihai-Deliu
Cont: RO20CECEB30908RON3431882
Cont euro la BRD – Agenția Piața Romană

Titular: Botan Mihai-Deliu
Cont: RO77BRDE410SV86030484100
SWIFT: BRDEROBU
BANCA: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
AGENTIA: BRD-AG. PIATA ROMANA
ADRESA: BULEVARDUL MAGHERU NR.35, SECT.1, BUCURESTI

Să fim sănătoși și să ne vedem cu bine!

Teatrul dus la paroxism

Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată.

The Observer, 23 august 2009

Așa scria pe afișul pentru ”Faust” din Piața Mare din Sibiu, care anunța, fără ca eu să știu, cel mai tulburător spectacol de teatru cu putință. Am plecat spre Sibiu alături de prieteni, ca să vedem, la îndemnul lui Hoinaru, o piesă de teatru unică, dar despre care a avut grijă să nu ne dezvăluie prea multe. Nu citisem nicio recenzie și nu bănuiam nimic din ce avea să urmeze pe scenă și apoi în mine.

Apoi, timp de 2 ore și jumătate, am uitat complet de mine și am trăit într-un spectacol care îți zgâlțâie puternic fundația minții. Nu pot nici acum separa și identifica exact emoțiile, stările și reacțiile fizice pe care piesa mi le-a stârnit. Nicio formă artistică nu mi-a creat vreodată trăiri atât de puternice. Pot asemăna doar cu situații reale din viață, care m-au marcat. Atât de impresionată am fost de această punere în scenă a tragediei lui Goethe, încât abia am reușit să mai rostesc câteva cuvinte după ce am ieșit din sală. Ore întregi am fost absentă, cu mintea departe, fiindcă nu mai reușeam să mă ancorez în realitatea ce mă înconjura.

Dacă aceste cuvinte vi se par o exagerare, vă invit doar să mergeți și voi, fiindcă doar astfel poate cineva înțelege ce se petrece în timpul spectacolului, pe scenă, între actori, între actori și public, dar mai ales în mintea și în sufletul publicului.

”Faust” regizat de Silviu Purcărete este probabil piesa de teatru românească ce a avut cel mai mare succes, atât la noi, cât și în toată Europa. Peste 120 de actori și o scenografie extrem de complicată dau viață unei povești sfâșietoare despre alegerile pe care le facem în viață, despre prețul pe care îl punem pe propriul suflet și despre scurgerea inevitabilă a timpului.

Numeroase premii și titlul de ”Herald Angel Award” pe care l-a primit actrița principală, Ofelia Popii, atestă valoarea unei spectacol care transcede orice limită imaginabilă, fie că este de limbă (a existat subtitrare în engleză), de gen, de mentalitate sau propriile limitări interioare.

origin_92707645

The Guardian și The Observer au scris cronici sclipitoare despre spectacolul lui Purcărete și aș vrea să reproduc aici un fragment:

Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată. Cea mai uluitoare experienţă teatrală a acestei (sau, se poate spune, a oricărei) vieţi, Faust (Ingliston Lowland Hall) a înfierat şi a paralizat ca o smoală fierbinte aplicată direct pe piele. Acestă producţie, desfăşurată într-un hangar de lângă aeroport, ne-a fascinat şi ne-a vrăjit pe cei mai mulţi dintre noi, şi m-a întristat în privinţa unui singur lucru. Poate nu o să mai văd niciodată în viaţă un eveniment mai impresionant şi mai teatral.

The Observer, 23 august 2009

Să mergeți să vedeți această operă de artă, căci încă mai sunt bilete pentru reprezentațiile din iulie.

După ”Faust” nu știu la ce piesă de teatru aș putea merge, căci sunt conștientă că nu voi mai vedea niciodată ceva la fel de impresionant și tulburător. Și mai știu ceva: că nu e oraș mai potrivit decât Sibiul pentru o astfel de piesă, pentru asemenea emoții și experiențe.

__________________________________________________________

Faust

după J. W. Goethe

Scenariul şi Regia: Silviu Purcărete
Traducerea: Şt. A. Doinaş
Decorul şi luminile: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Manţoc
Muzica originală: Vasile Şirli
Orchestraţia: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent de scenografie: Daniel Raduţă

Distribuţia:
Faust:Ilie Gheorghe
Mefisto:Ofelia Popii

photo credit: Iguana Jo via photopin cc

Tema de gandire pentru weekend

Cât timp sunt plecată la Festivalul de Teatru de la Sibiu weekendul acesta, aș vrea să citiți cu atenție prezentarea de mai jos și să vedeți ce puteți învăța din ea.

James Altucher e genul de om care le-a făcut pe toate, care și-a susținut opinia și care a luptat pentru ceea ce crede. Uneori i-a ieșit, alteori a dat greș, însă modul său profund uman de a scrie are ceva ce inspiră și motivează. Plus că face ceva neașteptat: le dă banii înapoi celor care îi citesc cartea. 🙂

Weekendul acesta mă aleg pe mine.