Am ajuns cu povestea și la cea de-a treia zi petrecută în capitala londoneză care mi-a lăsat cea mai frumoasă amintire din vara aceasta.

London Bridge

A treia zi a fost și cea mai însorită dintre toate, cu nori risipiți și o stare generală de bine. Am pornit de dimineață la o plimbare pe Tower Bridge, care se afla la 5 minute de hotelul nostru, printre oamenii care se grăbeau spre birou. Maiestuoasa construcție datând din epoca victoriană ancorează în trecut tot ceea ce trăiam în prezent, iar priveliștea de pe pod e superbă.

Am așteptat să se deschidă Tower Bridge Exhibition, care se află sub pod, pentru a vedea ce mecanisme se ascund sub unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Londrei. Primul pas al expoziției este proiecția unei discuții între regina Victoria și cei 2 architecți ai podului, plină de umor și antrenantă. Urmează apoi urcarea către partea superioară a podului, care oferă o perspectivă unică asupra malurilor Tamisei și unde afli că Tower Bridge a fost unul dintre puținele obiective care nu au fost bombardate în al Doilea Război Mondial, fiindcă era folosit de inamici ca punct de orientare.

O nouă proiecție te așteaptă aproape de camera motoarelor, care arată cum a fost construit podul, element cu element. Fiecare dintre aceste proiecții și fiecare partea din expoziție este ca o scurtă aventură în epoca victoriană și în istoria acestui pod devenit un brand internațional. În camera motoarelor ai șansa să vezi cum funcționa sistemul bazat pe aburi care făcea ca podul să se ridice pentru a permite vaselor să treacă spre oraș, fiind primul astfel de pod din Londra. Te poți chiar și juca cu câteva manivele care fac o miniatură a podului să se miște conform instrucțiunilor.

Când am terminat de văzut expoziția, mai aveam doar câțiva pași până la…

Tower of London

Celebrul Turn al Londrei a fost doar la câțiva pași de hotelul nostru și l-am admirat în fiecare dimineață când am trecut pe lângă el, însă l-am păstrat pentru ultima zi. Pot spune că aș merge să-l mai văd de câteva ori, atât datorită istoriei sale bogate, cât mai ales ghizilor de acolo. Am avut norocul să intrăm în Turn chiar la începutul unui tur, ținut de unul dintre membrii gărzii Turnului, numiți Beefeaters. Așa cum aveam să aflăm, toți cei 36 de gardieni sunt aleși pe sprânceană din rândul armatei și au servit cel puțin 22 de ani în armata regală, având ranguri înalte. ”The Constable of the Tower”, cel care deține cel mai înalt rang în ierarhia comunității Turnului, este ales de însăși Maiestatea Sa, Regina, acesta locuind alături de gardieni și familiile lor în Turnul Londrei.

Ghidul nostru era exemplul tipic de gentleman englez: educat, bun cunoscător al istoriei Regatului, cu un umor acid extrem de bine modelat, disciplinat și ager la minte. Ne-a încântat cu povești de groază din perioada în care Turnul a fost închisoare, descriindu-ne execuții sângeroase, ne-a indus curiozitatea față de bijuteriile Coroanei și ne-a povestit cu lux de amănunte despre istoria tumultoasă a turnului. I-a luat peste picior pe americanii din grup, pe australieni, dar nu i-a lăsat nici pe britanici deoparte, făcându-ne să râdem în hohote și având grijă să nu uităm detalii importante precum ”câte turnuri are Turnul Londrei” (nu, nu e doar unul).

Am aflat că Turnul Londrei a fost grădină zoologică, fortăreață, închisoare, locuință a regilor, iar numeroși monarhi au fost implicați în viața acestui loc, precum Henric al III-lea și Henric al VIII-lea, Edward I și Edward al III-lea sau Regina Maria I sau Regina Elizabeta I. Printre prizonierii faimoși ai turnului se numără un rege al Scoției, duci, Prințul Edward al V-lea, vraci, cancelarul Sir Thomas More, preoți, poeți, nobili și regine, precum Anne Boleyn, a doua soție a lui Henric al VIII-lea. Despre Anne se mai spune și că bântuie capela St. Peter ad Vincula din Turn, unde se află îngropată.

Deși puține execuții au avut loc în Turn, fiindcă aceasta era percepută drept o onoare pentru cel ce urma a fi executat, majoritatea acestor sentințe erau purtate către final pe Tower Hill, unde 112 persoane au fost executate. Execuțiile erau prilej de sărbătoare pentru oraș în epoca medievală, cea mai mare audiență la un astfel de eveniment fiind de peste 100000 de oameni. Cred că acum înțeleg de unde vine umorul negru al britanicilor…

Bijuteriile Coroanei ne-au lăsat fără cuvinte: diamante din belșug, așezate cu bun gust și decorații uimitoare. Tot în Turn veți putea vedea și cel mai mare diamant din lume, de peste 500 de karate, care e cam cât palma și a fost tăiat din primele diamante imense primite de către regalitate de la proprietarul primei mine de diamante din Africa, întîmplător tot un britanic.

Aș putea să scriu un articol întreg doar despre Turnul Londrei, însă mai sunt și alte detalii de povestit, așa că vă îndemn să ajungeți neapărat acolo, să ascultați cu urechile voastre captivantele istorisiri.

Parlamentul Marii Britanii

Ne-am îndreptat apoi către Palatul Parlamentului, pe care îl găsisem închis cu o zi în urmă. Am ales să mergem cu vaporul pe Tamisa în loc de metrou, așa că am putut admira încă o dată clădiri iconice precum The Shard, The Gherkin sau primăria Londrei.

Big Ben (care este, de fapt, clopotul din turn, și nu ceasul) ne-a întâmpinat strălucind mândru în soarele tomnatic și pregătindu-ne de o plimbare lungă prin una dintre cele mai spectaculoase clădiri pe care le-am văzut vreodată. Intrarea la Parlament nu este inclusă în London Pass, așa că, dacă vreți să ajungeți acolo, trebuie să știți că vă va costa 18 lire de persoană, o sumă care merită în totalite pentru experiența extrem de educativă pe care o veți avea.

Deși de această dată ghidul nu a fost nici pe departe la fel de fascinant precum cel de la Turnul Londrei, am apreciat prezentarea foarte bine pusă la punct pe care ne-a oferit-o. Ciudat este, de cum intri în Parlament, să vezi cât de mult contrastează imensitatea exterioară a clădirii cu încăperile relativ mici de dinăuntru, în care Parlamentul și Camera Lorzilor își desfășoară activitățile zilnice.

Holul de la intrare este cea mai veche parte a Palatului, cu arce de lemn care păstrează un aer sobru și amintirea vremurilor mai întunecate ale Regatului. Aici s-a format conducerea Marii Britanii, prin întâlniri organizate de către mai marii orașului, în special avocați, din epoca medievală. Am fost purtați apoi prin camerele de protocol în care Regina participă la întâlniri cu reprezentații Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor și am admirat decorațiile somptuoase din acestea. Fresce imense acoperă pereții uneia dintre încăperi, poleială de aur acoperă tavanul alteia, iar jilțul Maiestății Sale se impune în fața tuturor acestor detalii.

Ghidul ne-a povestit despre cum funcționează sistemul lor de guvernare, care, deși lipsit de o constituție, rezistă de atâta vreme, aproape neschimbat. Este fascinant să realizezi cum un sistem bazat pe tradiții și cutume care par complet depășite de timp susțin, în continuare, o țară care își menține supremația în întreaga lume de atâta timp. Am avut de multe ori impresia că ascultam o poveste dintr-un roman foarte bun, când, în fapt, era realitatea curentă.

Tehnologia lipsește aproape cu desăvârșire din Palatul Parlamentului, și își face prezența doar acolo unde este absolută nevoie de ea: microfoane în Camerele Comunelor și Lorzilor, alături de camere de filmat și filtrul de securitate de la intrare. Parlamentul pare un loc înghețat în timp, care adăpostește o tradiție seculară ce face cinste rangurilor nobiliare (82 dintre membrii din Camera Lorzilor sunt descendenți ai familiilor nobiliare ale Regatului care au moștenit această poziție), educației și puterii.

A fost o vizită care a avut ca rezultat un respect și mai mare față de modul în care britanicii își onorează trecutul, echilibrând aparent fără efort noul și actualul cu moștenirea vremurilor.

Plecând de la Parlament, ne-am dorit să mergem la Palatul Windsor, însă am realizat că eram în întârziere și nu am fi reușit să ajungem la timp, așa că am găsit rapid o alternativă, sub forma…

Royal Airforce Museum

Aflat în suburbiile metropolei britanice, Muzeul Regal al Forțelor Aeriene Britanice este unul dintre cele mai interesante locuri pe care le poți vedea.

După o tură în simulatorul de zbor, care te poartă, în 3 minute, în cabina unui pilot de vânătoare care face acrobații neînchipuite, eram gata să văd ce avea muzeul de oferit. Desigur, acesta n-ar fi avut niciun farmec dacă El n-ar fi știut să-mi explice care avion era mai performant, ce istorie au avut cele mai renumite exemplare și ce făcea anumite modele să fie atât de speciale.

În hangarele imense ale muzeului, răsunând de muzica splendidă a anilor ’50 și ’60, am admirat cele mai cunoscute avioane din al Doilea Război Mondial, elicoptere imense, avione de vânătoare, avioane ce aterizau pe apă, avioane armate cu proiectile și mitraliere, ba chiar și o aeronavă recuperată de pe fundul Mării Nordului, din Norvegia.

Am văzut numeroși tați și unchi, alături de copiii și nepoții lor, povestind cu entuziasm despre aceste exemplare, care m-au impresionat și pe mine, care nu eram chiar pasionată de subiect. M-am molipsit însă de entuziasmul lor și am savurat fiecare clipă, ba chiar și o bere Spitfire, una dintre cele mai gustoase pe care le-am servit în Londra.

Am plecat de la muzeu cu un album Frank Sinatra și cu regretul că nu am avut mai mult timp să vedem mai multe din acest oraș extraordinar.

Seara, am urcat la etajul 12 al hotelului, pentru a imortaliza priveliștea spledidă asupra a câtorva dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale orașului: Tower Bridge, Tower of London, Trinity Building, The Gerkin și The Shard. Despre hotel voi povesti într-un articol viitor, fiindcă a fost o experiență memorabilă.

A doua zi am ajuns la Heathrow fără prea mare efort, fiindcă metroul te lasă chiar în aeroport, iar de acolo totul e atât de bine organizat, încât nu ai nevoie de prea mult timp ca să te organizezi. Mi-au rămas însă amintiri splendide din Londra și gândul că trebuie neapărat să revin.