How to Web 2014 sau despre anul in care am crescut

Aștept să scriu articolul acesta de vreo două săptămâni, de când absentez de aici, motivat însă. ”Scuza” este că s-a întețit ritmul de lucru pentru How to Web, evenimentul meu de suflet, pe care l-am admirat cu mult înainte să fac parte din echipa organizatoare.

Săptămâna viitoare se împlinește 1 an de când lucrez cu drag și spor pentru How to Web și TechHub Bucharest, alături de echipa pe care mi-am dorit-o mereu alături (mică, competentă, flexibilă și extrem de pasionată de ceea ce face). În acest am simțit că am crescut cu adevărat, într-un ritm mai mult decât accelerat, învățând de la colegii mei și de la toți oamenii extraordinari cu care am avut oportunitatea să lucrez.

În ultimul an am făcut trecerea de la comunicare online la o mulțime de alte provocări, precum organizarea de evenimente, crearea de conținut pe teme care m-au îmbogățit cu lecții importante de viață, planificare strategică pentru programe pentru comunitate și multe altele. Am primit mai multă responsabilitate și o libertate mai mare de acțiune și n-a trecut o singură zi fără să fi învățat ceva nou, ceea ce, pentru mine, este o satisfacție enormă.

Prin natura acestui job, am descoperit o mulțime de oameni deștepți dintr-o varietate de domenii, de la frontend development și design până la Bitcoin, cybersecurity, big data, game development și multe, multe altele. Fiecare întâlnire cu ei mi-a deschis mintea către noi universuri de cunoștințe și posibilități. Am avut parte de mai mulți stimuli intelectuali decât la orice alt job pe care l-am avut până acum, iar ritmul schimbării m-a făcut să fiu mai flexibilă și să mă adaptez mai ușor la situații de tot felul. Aproape nici mie nu-mi vine să cred ca am participat sau m-am ocupat de organizarea a peste 100 de evenimente la TechHub Bucharest, o comunitate de oameni pe care îi admir și-i îndrăgesc, în care am norocul să lucrez în fiecare zi.

fotografii-party-tech-hub-9-mai-246

A fost un an extrem de bun, în care simt că am evoluat exponențial, care m-a înzestrat cu abilități ce-mi vor folosi toată viața. Sunt recunoscătoare pentru fiecare etapă pe care am parcurs-o în ultimele 12 luni și pentru oamenii minunați pe care îi am alături. Și când citesc gânduri frumoase precum ale lui Radu, care a fost la toate edițiile How to Web (ca și mine 😀 ), îmi crește entuziasmul pentru ceea ce construim împreună, noi, echipa din spate, alături de toți oamenii din comunitate care se implică într-un fel sau altul.

1460200_741549062541214_1862033684_n

Ediția How to Web de anul acesta va fi și mai și, cu speakeri a căror experiență mă fascinează, cu o structură mai complexă, ce marchează noi începuturi pentru conferință, și cu aceeași competiție pentru startup-uri, care le propulsează către cele mai bune acceleratoare din Europa și din lume.

HTW 2014 FB cover photo

Ne vedem acolo?

Oamenii de la care merita sa inveti

Cei mai mulți dintre noi investesc multă energie și resurse în a-și defini calea în viață. Mai mult decât un scop profesional, avem nevoie de un obiectiv important, care să ne motiveze în momentele dificile și care să ne ajute să ne autodepășim. Pentru unii acest obiectiv este să-i ajute pe ceilalți, pentru alții poate fi orice altceva.

De aceea este uimitor atunci când ți se întâmplă să trăiește experiențe care îți confirmă că ești pe drumul cel bun. Un astfel de moment am trăit și eu anul trecut, în toamnă.

Începusem să lucrez la How to Web abia de câteva săptămâni, când am avut șansa să îi iau un interviu domnului Florin Talpeș, CEO Bitdefender. Despre dumnealui știam că este unul dintre cei mai buni, onești și abili manageri ai unei companii de tehnologie de la noi, iar angajații lui (prieteni ai mei) vorbeau cu admirație despre caracterul său. Mai mult de atât, fiind clientă și fan Bitdefender de multă vreme și conștientizând amplitudinea operațiunilor pe care le are compania în peste 100 de țări, emoțiile au crescut pe măsură.

Am ajuns la hotelul la care domnul Talpeș vorbea la o conferință și am așteptat, cu un nod în gât, să-i vorbesc. Când a venit, m-am relaxat complet: aveam în față un om binevoitor, degajat, al cărui discurs despre ”colegii” săi (niciodată numiți ”angajați”) m-a făcut să realizez că am în față nu un manager, ci un lider cu un caracter excepțional.

Nu e deloc simplu să construiești o companie internațională care își păstrează centrul de greutate în București când piețele cele mai mari sunt în afara României. Nu este simplu nici să recrutezi cei mai buni specialiști, care să creeze soluții de securitate evaluate ca fiind cele mai bune din lume. Lucrând atât de aproape de startup-uri și de oameni care se străduiesc să creeze produse, am o admirație tot mai mare față de cei care au povești extraordinare de spus, care construiesc în continuare și care își fac și timp să susțină comunitatea din care fac parte.

Impresia cea mai puternică pe care mi-a lăsat-o domnul Talpeș a fost legată de calitatea sa umană. Despre calitățile profesionale ale unui antreprenor care este în competiție cu cele mai mari companii de tech ale lumii vom afla mâine seară, la TechHub Bucharest, unde domnul Talpeș va veni să vorbească sincer și deschis, așa cum o face mereu, fără clișee sau formulări PR-istice, despre ce înseamnă să duci o companie de la startup la lider de piață și să-i și consolidezi această poziție.

Prilejul este oferit de faptul că, alături de echipa TechHub Bucharest, am inițiat o nouă serie de evenimente, numită Tech Excellence, prin care ne-am propus să aducem cât mai aproape de comunitate oameni al căror parcurs profesional a avut un impact deosebit asupra domeniului în care lucrează, oameni care clădesc, oameni care fac lucrurile să se întâmple bine și cu succes. Rețete știm deja că nu există, de aceea vrem să învățăm de la ei cum putem fi noi mai buni în tot ceea ce facem.

Tech Excellence - florin talpes

Mai sunt doar câteva locuri pentru mâine, așa că, dacă vreți să veniți, nu uitați să vă înscrieți aici.

Prima experienta cu Google Glass

Joia trecută la TechHub Bucharest am avut ocazia să încerc pentru prima dată Google Glass, datorită lui Dan Boabeș, care a fost amabil și ne-a lăsat să folosim gadget-ul pe care îl deține.

Pentru o minte curioasă ca a mea, Google Glass e un pas important în evoluția modurilor în care putem folosi tehnologia. Desigur, fiind doar o versiune beta, mai sunt multe de îmbunătățit, însă experiența e una foarte interesantă.

Devine foarte firesc să folosești voice control pentru a-ți accesa aplicațiile, deși în mod clar trebuie să îți exersezi accentul pentru rezultate optime. 🙂 Display-ul este suficient de generos pentru a-ți permite să faci aproape tot ce faci în mod obișnuit cu un smartphone, doar că posibilitățile de a interacționa cu mediul din jurul tău sunt multiplicate. Faptul că poți face poze exact în momentul în care își dorești și faptul că poți accesa orice informație cu o abilitate aproape nativă sunt dovezi ale capacității acestui gadget de a duce un pas mai departe relația pe care o avem cu tehnologia.

Eu o să aștept până la a treia generație pentru ca Google Glass să ajungă nu doar accesibili ca preț (acum costă $1500 în SUA), ci și să aibă o suită generoasă de aplicații în market și poate și un look ceva mai stylish, mai ales acum că au făcut un parteneriat cu Luxottica, compania care produce Ray-Ban, Oakley și alte asemenea branduri.

Până atunci, o să rămân un early adopter al tehnologiei și voi aștepta în continuare cu interes evoluția pieței de wearable tech.

Discutam despre city apps la TechHub Meetup

Săptămâna aceasta la TechHub Bucharest mi se va îndeplini o dorință pe care o am de multă vreme, și anume aceea de a explora tema aplicațiilor făcute pentru a ușura viața locuitorilor din orașe, în special din orașele mari.

Eu cred că tehnologia ne poate face viața mai ușoară și cred că mințile agile ale antreprenorilor pot genera produse și platforme care să eficientizeze marele oraș și straturile sale de infrastructură, oriunde s-ar afla acesta. Gândiți-vă doar cât de ușor ne-ar fi dacă toate sistemele de transport ar putea transmite, în timp real, date către o aplicație gratuită pentru locuitori, în care să fie coroborate informații despre trafic, programul mijloacelor de transport, gradul de aglomerație, rute ocolitoare etc. Cum ar fi dacă am putea ști ce zone ale orașului pot fi revitalizate prin proiecte speciale (așa cum am aflat că se întâmplă în Amsterdam)? Posibilitățile sunt nelimitate, aș îndrăzni să spun.

Clipboard01

Încercări în această zonă avem deja, însă cu siguranță sunt multe de făcut și există la fel de mulți developers interesați să realizeze aplicații cu aspect practic. Desigur, în crearea de city apps, așa cum sunt denumite, intervine și chestiunea colaborării cu instituții publice, care nu este niciodată ușoară. Însă invitații noștri de joi seară ne vor ajuta să aflăm cum putem aborda și această provocare (pentru că nu aș folosi termenul de obstacol).

Fiindcă am onoarea să moderez acest eveniment, mă voi strădui să pun întrebări cât mai utile și relevante pentru a obține răspunsuri care să ne ajute pe toți, fiindcă, în final, o suită de aplicații bune este de natură să ne fie tuturor de folos.

Așadar, sper să ne întâlnim joi la TechHub Bucharest, de la 18:30 pentru meet-ul cu tema: How tech is disrupting cities.

disrupting cities

PS: Tot legat de TechHub Bucharest, voiam să mă mândresc cu unul dintre startup-urile cu care împart spațiul de lucru, GloriaFood. Este o echipă extraordinară, pe care vă recomand să o urmăriți.

Tim O’Brien, Microsoft Apps & Platforms Manager, vine la TechHub Bucharest

Pentru cei dintre voi care nu știu, cam în fiecare săptămână organizăm la TechHub Bucharest câte un eveniment, ba chiar două (sau trei!) pe săptămână, cu oameni care vin să împărtășească din experiența lor cu antreprenori sau tech guys & girls. Partea din mine pasionată de tehnologie începe să se dezvolte tot mai mult, învățând de la invitații noștri despre lucruri despre care nici nu mă gândeam că ar putea fi să-mi fie utile (precum product/market fit sau ce înseamnă integrarea a două companii după achiziție).

Luni voi avea onoarea de a discuta cu un invitat special, pe care plănuiesc să-l întreb câte ceva despre evoluția ecosistemului Windows Mobile, dar nu numai. Tim O’Brien, Microsoft Apps & Platforms Manager vine luni după amiază la TechHub Bucharest pentru a conversa cu dezvoltatorii interesați de a produce aplicații pentru Windows Mobile, însă nu doar cu ei.

fireside-chat

Tim are o experiență de peste 20 și ceva de ani în tehnologie, timp în care a fost martor la numeroasele schimbări de paradigmă în evoluția web-ului. Dincolo de munca sa pentru Microsoft, sunt sigură că vom afla o mulțime de detalii și povești interesante despre evoluția platformelor, a dezvoltatorilor, dar și a așteptărilor pe care le au utilizatorii la primele două entități.

Așa că, dacă vă pasionează subiectul, vă invit să vă înscrieți. Ne vedem luni!

Ganduri dupa prima luna la How to Web

A trecut deja o lună de când fac parte din echipa How to Web și, sinceră să fiu, mi se pare mai mult. Probabil simt asta fiindcă mi-a fost ușor să mă integrez într-o echipă foarte competentă și pasionată. Dar motivele merg mai departe decât atât și de aceea aș vrea să le împărtășesc cu voi. Sunt lucruri noi pe care le descopăr și idei mai vechi care mi se confirmă, iar totul se leagă într-un trend ascendent de care mă bucur din plin.

E mișto să lucrezi într-o echipă mică
Cred că eu sunt făcută pentru acest lucru. Lucrul într-o echipă mai mică, unită este cel mai bun context profesional pentru mine. Relațiile care se leagă, sprijinul reciproc, capacitatea de empatie și schimbul de experiență și informații – toate funcționează mai bine. Productivitatea crește și ea când lucrurile se desfășoară cu viteza lumnii și nu trebuie să stai să aștepți nenumărate aprobări.

Accelerarea ritmului de lucru te învață să prioritizezi.
Deși pare truism, nu este. Am trecut de multe ori prin perioade aglomerate, însă nu am știut întotdeauna să prioritizez astfel încât să nu mă simt copleșită. După mai bine de 4 ani de jonglat cu task-uri de toate felurile, în sfârșit m-am prins cum pot face să fiu eficientă fără să mă sperii că nu-mi voi putea face treaba la timp.

Iubesc responsabilitățile și ownership-ul asupra muncii.
Am învățat acest lucru din vremea când făceam voluntariat și mi-am consolidat această afecțiune pentru ownership (pe care nu reușesc să-l traduc satisfăcător) din vremea în care lucram cu Bobby. Asumarea rezultatelor muncii mele este legată indisolubil de personalitatea mea profesională și îmi aduce satisfacții chiar și atunci când e loc de mai bine (adică mai tot timpul).

Hanging out in the right neighbourhood is awesome!
Faptul de a lucra de la TechHub Bucharest și de a interacționa zilnic cu oameni din alte culturi, din alte business-uri și cu perspective diferite este absolut extraordinar! Ei mă inspiră, mă provoacă să gândesc lateral și mă ajută să-mi exersez abilitățile de relaționare interpersonală. E un mediu are stimulează intens creativitatea și îmi place la nebunie!

Schimbarea este bună!
Schimbarea domeniului în care-mi aplic cunoștințele de comunicare a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat anul acesta în plan profesional. Deschiderea perspectivelor care a venit odată cu această schimbare m-a făcut să-mi dau seama că mă pricep la lucruri pe care nu le încercasem în trecut. Ba chiar mai mult decât atât, acum pot să folosesc tacticile care-mi plac, așa cum e cercetarea pe diverse subiecte, pentru a genera idei și propuneri de proiecte. Și sper să reușesc să cresc cât mai mult, pentru a-mi face echipa mândră.

shutterstock_129230165
Photo by Aleshyn_Andrei via Shutterstock

Spre exemplu, astăzi voi modera discuția despre ”Low budget SEO for startups” de la TechHub Bucharest Meetup de săptămâna aceasta. E pentru prima oară când voi face acest lucru și, deși am emoții, cred că va fi o experiență din care voi învăța foarte, foarte multe, mai ales că voi avea alături invitați pe care îi admir.

A fost o lună incredibilă, alături de oameni de la care am enorm de mult de învățat și nu pot decât să mă bucur încă o dată că am norocul să fac ce-mi place alături de ei! Faptul că mai sunt doar 2 săptămâni până la How to Web mă sperie puțin și continui să am senzația că nu știu ce mă așteaptă la eveniment de partea cealaltă a baricadei. Însă șansa de a cunoaște și interacționa îndeaproape cu speakerii, investitorii, bloggerii și participanții de la eveniment îmi dă energia pentru o nouă zi foarte plină. This road I’m on – I love it!