The wild, wild weekend

Tot ce știam despre weekend-ul ce urma era că va fi intens și plin de experiențe noi. Derulând filmul evenimentelor, pot spune că a fost demn de un film de acțiune, cu personaje fascinante și momente neașteptate. Să începem reconstituirea, pas cu pas.

Am plecat la drum dintr-un București unde lapovița și vântul puternic își făceau de cap, făcând loc ninsorii de octombrie care ne-a uimit pe toți. Am ajuns, însă, în Brașovul însorit, unde peste 100 de rideri se pregăteau să ia startul pentru Enduro Wild Dirt, competiția plină de adrenalină pe care o așteptam cu multă curiozitate. citeste mai departe →

FBI (FullBodyIgnition) – pentru corp si pentru minte

M-am repus în mișcare acum aproape 4 săptămâni, sub atenta și ferma îndrumare a lui Valentin Bosioc, omul care știe să-ți aducă aminte să-ți asculți corpul și să-l îngrijești așa cum trebuie. De atunci, s-au întâmplat câteva schimbări care m-au motivat să persist în dorința de a face sportul și mișcarea o parte din viața mea.

Rolul grupului pentru a te motiva

Fiindcă am un program super încărcat, mi-e destul de greu să găsesc timpul necesar pentru spor. Mi-am luat gantere, stepper și fitball acasă, însă le-am folosit doar la început. E dificil să te automotivezi, de aceea lucrul în grup contează enorm. Faptul că am mers la sală de 3 ori pe săptămână timp de o lună (lipsind doar de 2 ori, din motive de sănătate șubredă) mi-a arătat că pot face mișcare și în restul zilelor, în care nu merg la antrenament. Și, ghiciți ce? În weekend-ul ce tocmai a trecut am făcut sport în fiecare zi, destul de intens chiar.

Importanța de a lucra în grup (de 10 oameni, în cazul programului FullBodyIgnition) se vede și în timpul antrenamentelor, când țin mult mai bine ritmul față de când mă antrenez singură. Când îi vezi pe ceilalți că dau tot ce pot, ești mult mai înclinat să faci la fel.

Minte liniștită în corp sănătos

Ce am mai constatat după aceste ședințe făcute cu Vali este faptul că am reușit, în sfârșit, să scap de durerile de spate care m-au supărat în ultimele 6 luni. Postura incorectă la laptop și zilele de lucrat de pe scaun timp de 8-10h au lăsat urme, însă deja am început să corectez aceste probleme.

Mai mult, mișcarea în mod regulat și intens m-a ajutat să-i ofer minții un repaos. În timpul antrenamentelor mă concentrez să fac exercițiile corect, să-mi utilizez resursele de energie la maxim și să obțin efecte cât mai puternice, așa că grijile legate de email-urile din inbox, task-urile rămase nerezolvate și alte asemenea preocupări nu mai au loc. Timp de o oră, îmi las mintea liberă și e absolut minunat!

shutterstock_130133645

Closeup torso of a young fit woman lifting dumbbells on dark background via Shutterstock

Energie naturală

Am un nivel mult mai bun de energie de când am început FBI (FullBodyIgnition), un tonus muscular îmbunătățit și deja se văd și rezultate cu privire la pierderea în greutate. De asemenea, mănânc mai puțin și nu mi se mai face poftă de dulce sau de sărat, lucru ce-mi făcea uneori glicemia să arate ca un rollercoaster. Echilibrul interior se îmbunătățește pe zi ce trece și asta mă bucură enorm!

Am o satisfacție deosebită să văd cum mă autodepășesc la fiecare ședință, că pot să fac mai multe flotări, că obosesc ceva mai greu, că nu mai fac pauze când ceilalți lucrează. Fiecare semn al evoluției îmi dă motive să cred că voi reuși să nu mai privesc sportul ca pe ceva separat de rutina zilnică și că o să-l integrez ca o parte extrem de importantă din viața mea.

Știu că nu sunt singura care se confruntă cu problemele legate de sedentarism, de stres, de viața în orașul mare și aglomerat în care trăim, însă mai știu că există soluții chiar și atunci când crezi că nu poți/nu ai timp/nu reusești să te mobilizezi. Oferă-ți șansa ca, timp de o lună, să-ți testezi capacitatea de a face o schimbare importantă. Dacă vrei să fim colegi de grupă, să știi că înscrierile pentru FBI (FullBodyIgnition) – ediția de octombrie – sunt aproape de final!

Oamenii de la care merita sa inveti

Cei mai mulți dintre noi investesc multă energie și resurse în a-și defini calea în viață. Mai mult decât un scop profesional, avem nevoie de un obiectiv important, care să ne motiveze în momentele dificile și care să ne ajute să ne autodepășim. Pentru unii acest obiectiv este să-i ajute pe ceilalți, pentru alții poate fi orice altceva.

De aceea este uimitor atunci când ți se întâmplă să trăiește experiențe care îți confirmă că ești pe drumul cel bun. Un astfel de moment am trăit și eu anul trecut, în toamnă.

Începusem să lucrez la How to Web abia de câteva săptămâni, când am avut șansa să îi iau un interviu domnului Florin Talpeș, CEO Bitdefender. Despre dumnealui știam că este unul dintre cei mai buni, onești și abili manageri ai unei companii de tehnologie de la noi, iar angajații lui (prieteni ai mei) vorbeau cu admirație despre caracterul său. Mai mult de atât, fiind clientă și fan Bitdefender de multă vreme și conștientizând amplitudinea operațiunilor pe care le are compania în peste 100 de țări, emoțiile au crescut pe măsură.

Am ajuns la hotelul la care domnul Talpeș vorbea la o conferință și am așteptat, cu un nod în gât, să-i vorbesc. Când a venit, m-am relaxat complet: aveam în față un om binevoitor, degajat, al cărui discurs despre ”colegii” săi (niciodată numiți ”angajați”) m-a făcut să realizez că am în față nu un manager, ci un lider cu un caracter excepțional.

Nu e deloc simplu să construiești o companie internațională care își păstrează centrul de greutate în București când piețele cele mai mari sunt în afara României. Nu este simplu nici să recrutezi cei mai buni specialiști, care să creeze soluții de securitate evaluate ca fiind cele mai bune din lume. Lucrând atât de aproape de startup-uri și de oameni care se străduiesc să creeze produse, am o admirație tot mai mare față de cei care au povești extraordinare de spus, care construiesc în continuare și care își fac și timp să susțină comunitatea din care fac parte.

Impresia cea mai puternică pe care mi-a lăsat-o domnul Talpeș a fost legată de calitatea sa umană. Despre calitățile profesionale ale unui antreprenor care este în competiție cu cele mai mari companii de tech ale lumii vom afla mâine seară, la TechHub Bucharest, unde domnul Talpeș va veni să vorbească sincer și deschis, așa cum o face mereu, fără clișee sau formulări PR-istice, despre ce înseamnă să duci o companie de la startup la lider de piață și să-i și consolidezi această poziție.

Prilejul este oferit de faptul că, alături de echipa TechHub Bucharest, am inițiat o nouă serie de evenimente, numită Tech Excellence, prin care ne-am propus să aducem cât mai aproape de comunitate oameni al căror parcurs profesional a avut un impact deosebit asupra domeniului în care lucrează, oameni care clădesc, oameni care fac lucrurile să se întâmple bine și cu succes. Rețete știm deja că nu există, de aceea vrem să învățăm de la ei cum putem fi noi mai buni în tot ceea ce facem.

Tech Excellence - florin talpes

Mai sunt doar câteva locuri pentru mâine, așa că, dacă vreți să veniți, nu uitați să vă înscrieți aici.

A trai pentru a-ti povesti viata

Dincolo de faptul că titlul acestui articol este inspirat de cartea splendidă scrisă de Gabriel Garcia Marquez, mi s-a părut tare potrivit pentru povestea pe care voiam să o împărtășesc cu voi.

Deși au trecut peste 6 ani de când scriu aici, de când cunosc oameni noi în fiecare săptămână, de când am ocazia să moderez evenimente și să fiu în contexte noi tot timpul, încă am emoții când vine vorba de a spune câteva cuvinte în fața unei audiențe. Și s-a întâmplat să am ocazia să le vorbesc unor tineri studenți, cum eram și eu acum doar câțiva ani, despre lucruri încercate de mine în construirea unui brand personal. Din experiența mea de până acum am încercat să selectez câteva exemple utile și câteva sfaturi de care aș fi avut și eu nevoie prin facultate.

Ce nu m-am așteptat a fost să am emoții atât de mari, care aproape m-au sugrumat în timp ce încercam să vorbesc. Copleșită de toți acei ochi ațintiți spre mine, de așteptările celor care veniseră acolo să învețe, de toate gândurile pe care încercam să le strunesc, am realizat cât de dificil este să vorbești despre propria viață.

Oricât de mult ai fi muncit, persistă undeva gândul că ”aș fi putut face mai multe”. Dar după ce am reușit să respir din nou aproape normal după o oră de povești de răspunsuri date întrebărilor, am descoperit că exemplele mele n-au fost chiar pe lângă subiect și unii dintre studenți chiar voiau să afle mai multe. M-am simțit atunci și bucuroasă și tristă în același timp: bucuroasă fiindcă pot da câte ceva înapoi celor care acum încep să-și contureze o direcție profesională și tristă fiindcă mi-ar fi plăcut să fiu și eu încă alături de ei și să am mai multă vreme să dedic studiului și învățatului de orice fel.

După concentrarea extrem de intensă din acele aproape 2 ore petrecute alături de studenții veniți la Workshop Sessions organizate de Akcees, a urmat cea mai cruntă migrenă din viața mea, ce a durat aproape 2 zile și jumătate, semn că tot corpul meu a fost în alertă ca eu să fac față situației. A-ți povesti viața, fie ea și de doar 26 de ani, e lucru greu, care-ți pune la încercare nu doar memoria, ci și capacitatea de a așeza informația astfel încât să la fie utilă celor care îți oferă timp din timpul lor ca tu să le spui ceva util, ceva care să inspire.

Cel mai important lucru cu care am rămas după această experiență a fost faptul că, în fiecare generație de studenți, există grupuri mari de tineri inteligenți și dornici să învețe, oameni care se modelează frumos și care învață din vreme cum să-și filtreze informația astfel încât să ajungă să facă lucruri care contează. Bucuria de a cunoaște acești tineri se datorează și ea tot acestui blog și a carierei pe care o construiesc în fiecare zi, ce-mi aduce satisfacții enorme.

Și dacă printre cititorii acestui articol se află și studenți, aflați că aveți ocazia să învățați de la oameni minunați, cu experiență în cadrul tuturor evenimentelor și workshop-urilor organizate de Akcees. Spre exemplu, pe 28 aprilie se întâmplă o nouă ediție Idea Exchange, chiar la TechHub Bucharest. Desigur, toate sunt gratuite și tot ce trebuie să faceți e să vă înscrieți și să veniți cu mult chef de învățat.

Ah, să tot ai 19 ani! 🙂

Acoustic Bloggers nr. 7

Se apropie un moment care mă încântă și mă emoționează. Alături de oameni care transformă totul în jurul lor și aduc bucurie, ne vom deschide iar sufletele pentru o seară de muzică și facere de bine.

Pe 19 iunie va avea loc Acoustic Bloggers, ediția nr. 7.

Celor care nu știu încă despre ce e vorba le spun așa: o mână de oameni pasionați de muzică se întâlnesc pentru a aduna picuri de bine pentru cineva care chiar are nevoie. E vorba despre Vlăduț, care la doar 6 luni are nevoie de un transplant de ficat, care nu se poate realiza în România. Make a ales vorbe mai potrivite pentru a descrie situația micuțului, iar noi sperăm ca prin energie pozitivă și generozitate să reușim să contribuim cumva la salvarea unui pui de om ce merită să ajungă să-și trăiască visurile.

Așadar, pe 19 iunie vă așteptăm în El Primer Comandante, Str. Sf. Stefan nr. 13 (zona Izvorul Rece), de la 20:30, cu surprize și emoție în voce.

Acoustic-Bloggers-7

Dacă totuși doriți să donați și nu puteți ajunge miercurea viitoare, aveți mai jos datele necesare:

Cont lei la CEC – Agenția Traian
Titular: Botan Mihai-Deliu
Cont: RO20CECEB30908RON3431882
Cont euro la BRD – Agenția Piața Romană

Titular: Botan Mihai-Deliu
Cont: RO77BRDE410SV86030484100
SWIFT: BRDEROBU
BANCA: BRD GROUPE SOCIETE GENERALE
AGENTIA: BRD-AG. PIATA ROMANA
ADRESA: BULEVARDUL MAGHERU NR.35, SECT.1, BUCURESTI

Să fim sănătoși și să ne vedem cu bine!

Teatrul dus la paroxism

Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată.

The Observer, 23 august 2009

Așa scria pe afișul pentru ”Faust” din Piața Mare din Sibiu, care anunța, fără ca eu să știu, cel mai tulburător spectacol de teatru cu putință. Am plecat spre Sibiu alături de prieteni, ca să vedem, la îndemnul lui Hoinaru, o piesă de teatru unică, dar despre care a avut grijă să nu ne dezvăluie prea multe. Nu citisem nicio recenzie și nu bănuiam nimic din ce avea să urmeze pe scenă și apoi în mine.

Apoi, timp de 2 ore și jumătate, am uitat complet de mine și am trăit într-un spectacol care îți zgâlțâie puternic fundația minții. Nu pot nici acum separa și identifica exact emoțiile, stările și reacțiile fizice pe care piesa mi le-a stârnit. Nicio formă artistică nu mi-a creat vreodată trăiri atât de puternice. Pot asemăna doar cu situații reale din viață, care m-au marcat. Atât de impresionată am fost de această punere în scenă a tragediei lui Goethe, încât abia am reușit să mai rostesc câteva cuvinte după ce am ieșit din sală. Ore întregi am fost absentă, cu mintea departe, fiindcă nu mai reușeam să mă ancorez în realitatea ce mă înconjura.

Dacă aceste cuvinte vi se par o exagerare, vă invit doar să mergeți și voi, fiindcă doar astfel poate cineva înțelege ce se petrece în timpul spectacolului, pe scenă, între actori, între actori și public, dar mai ales în mintea și în sufletul publicului.

”Faust” regizat de Silviu Purcărete este probabil piesa de teatru românească ce a avut cel mai mare succes, atât la noi, cât și în toată Europa. Peste 120 de actori și o scenografie extrem de complicată dau viață unei povești sfâșietoare despre alegerile pe care le facem în viață, despre prețul pe care îl punem pe propriul suflet și despre scurgerea inevitabilă a timpului.

Numeroase premii și titlul de ”Herald Angel Award” pe care l-a primit actrița principală, Ofelia Popii, atestă valoarea unei spectacol care transcede orice limită imaginabilă, fie că este de limbă (a existat subtitrare în engleză), de gen, de mentalitate sau propriile limitări interioare.

origin_92707645

The Guardian și The Observer au scris cronici sclipitoare despre spectacolul lui Purcărete și aș vrea să reproduc aici un fragment:

Mi-aş vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată. Cea mai uluitoare experienţă teatrală a acestei (sau, se poate spune, a oricărei) vieţi, Faust (Ingliston Lowland Hall) a înfierat şi a paralizat ca o smoală fierbinte aplicată direct pe piele. Acestă producţie, desfăşurată într-un hangar de lângă aeroport, ne-a fascinat şi ne-a vrăjit pe cei mai mulţi dintre noi, şi m-a întristat în privinţa unui singur lucru. Poate nu o să mai văd niciodată în viaţă un eveniment mai impresionant şi mai teatral.

The Observer, 23 august 2009

Să mergeți să vedeți această operă de artă, căci încă mai sunt bilete pentru reprezentațiile din iulie.

După ”Faust” nu știu la ce piesă de teatru aș putea merge, căci sunt conștientă că nu voi mai vedea niciodată ceva la fel de impresionant și tulburător. Și mai știu ceva: că nu e oraș mai potrivit decât Sibiul pentru o astfel de piesă, pentru asemenea emoții și experiențe.

__________________________________________________________

Faust

după J. W. Goethe

Scenariul şi Regia: Silviu Purcărete
Traducerea: Şt. A. Doinaş
Decorul şi luminile: Helmut Stürmer
Costumele: Lia Manţoc
Muzica originală: Vasile Şirli
Orchestraţia: Doru Apreotesei
Video: Andu Dumitrescu
Asistent de scenografie: Daniel Raduţă

Distribuţia:
Faust:Ilie Gheorghe
Mefisto:Ofelia Popii

photo credit: Iguana Jo via photopin cc