Cum a fost organizarea Untold Festival si de ce Clujul este capitala energiei pozitive

Mai că nu-mi vine să cred că au trecut aproape două săptămâni de la Untold Festival.

Au fost patru zile atât de pline, încât energia pe care am strâns-o la Cluj mă va hrăni multă vreme de acum încolo. Și fiindcă am adunat multe amintiri frumoase, aș vrea să le mulțumesc organizatorilor că au reușit să pună la cale un festival așa de mare și minunat!

Am o listă scurtă de 5 lucruri care au făcut din Untold un festival reușit, care aș vrea să rămână scrise aici:

1. Cluj Napoca – cel mai liber oraș aglomerat

Deși la Untold au fost peste 60.000 de oameni în fiecare zi (+ multe alte cifre fascinante pe care le găsiți la Anne), nu m-am simțit nicio clipă înghesuită sau sufocată. Nici pe Cluj Arena, nici în parc, nici în zona de food court sau în autobuz, nici în trafic în Cluj, la restaurant sau la supermarket.

A fost lume, însă am avut spațiu cu toții, să dansăm, să mâncăm, să ne plimbăm. Oamenii au fost calzi, amabili și eficienți. Iar accentul ardelenesc e tare haios!

2. Atmosferă de festival în tot orașul

Pe lângă faptul că Clujul a fost un oraș care a gestionat cu succes un aflux imens de turiști, a reușit și să ofere o experiență completă, atât în zona festivalului, cât și în afara ei.

De la arhitectură, până la obiective turistice, mâncare și o zonă pietonală perfect organizată, Clujul te încântă de fiecare dată când revii. Și dacă mai pomenim și ce e de văzut în jurul orașului, deja avem rețeta unei vacanțe minunate (mai multe despre asta, într-un articol viitor).

La festival ne-am plimbat, ne-am dat în leagăn, ne-am întâlnit cu prieteni, cu artiștii preferați (Armiiiin!) și ne-am relaxat. A fost combinația ideală de experiențe, locuri și oameni.

Untold Festival Day4-5
Foto de Dan Pandrea.

3. Festivalul la care n-am stat la coadă

După haosul de la concertul Robbie Williams, toată lumea privea cu neîncredere sistemul de card-uri NFC ce avea să fie folosit la Untold. Dar iată că planificarea bună a trecut și acest test, fiindcă plățile s-au făcut fără efort, iar cozile au fost minime.

N-am stat niciodată mai mult de 3-5 minute la vreo coadă: n-am stat la mâncare, la baruri sau la baie. Totul a mers ca uns, am împărțit mesele cu necunoscuți veseli și ne-am odihnit picioarele în tribunele de pe Cluj Arena. Carevasăzică, se poate!

4. Un line-up de vis!

Deși am vrut să prind headliner-ii, nici restul de listei de artiști n-a fost mai prejos. Aproape 200 de artiști sau trupe au urcat pe cele 8 scene din tot orașul și fiecare a putut asculta câte ceva pe gustul său.

Pentru mine, faptul că l-am văzut încă o dată pe ATB a fost cea mai mare bucurie! Ocazia de a-l revedea pe Armin la conferința de presă și de a dansa pe setul lui perfect a fost și ea motiv de fericire deplină! Practic, au fost mai dese momentele ”piele de găină” decât cele în care n-am fost peste măsură de entuziasmată. 😀

Desigur, au fost și DJ care nu mi-au plăcut ( :cough:Dimitri Vegas & Like Mike:cough: ), dar nici nu se putea să ne placă chiar toți. Când nu mi-a plăcut muzica în mod deosebit, m-am uitat la fețele oamenilor și m-am bucurat de fericirea lor. Și am văzut atâtea zâmbete, încât le voi purta cu mine până la anul.

Untold Festival Day4-23
Foto de Dan Pandrea.

5. Comunicare foarte bună

De la faptul de permite accesul cu DSLR-uri la festival (kudos for that!), la prezența presei, bloggerilor și vloggerilor și până la comentariile prompte și utile de pe pagina de Facebook, organizatorii Untold au dat dovadă că înțeleg ce înseamnă să organizezi un festival atât de mare.

Au comunicat bine, transparent, inclusiv și situații mai delicate, precum anunțul că Wu-Tang Clan și Duke Dumont nu vor mai veni.

Am mers la Untold Festival cu așteptări foarte mari, dar experiența de acolo le-a depășit cu mult! Cu această primă ediție, organizatorii festivalului au setat destul de sus standardul pentru ediția de anul viitor. Și sper ca frumoasa tradiție născută anul acesta să reziste multă vreme de acum încolo, iar noi să ne adunăm, în număr cât mai mare, pentru a asimila cât mai multă energie pozitivă!

Pentru o mică retrospectivă, aruncă un ochi aici:

Untold Festival 2015, Day 1

Untold Festival 2015, Day 2

Untold Festival 2015, Day 3

Untold Festival 2015, Day 4

Abia aștept și after movie-ul, iar până atunci ne bucurăm că o mulțime de străini au trăit, alături de noi, patru zile de-a dreptul magice!

Untold Festival Day 4

Together we are writing the Untold story one day at a time!

This is the Fourth Day of Multiculturality! #untoldfestival #FourthDayofMulticulturality

Posted by Untold Festival on Monday, August 3, 2015

Sursa foto featured: Untold Festival.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.